Peste 80 de milioane de copii sunt în pericol, după întreruperea programelor de vaccinare ca urmare a COVID-19
by Ivona Stog80 de milioane de copii riscă să se îmbolnăvească de difterie, rujeolă și poliomielită, atât în țări bogate, cât și în țări sărace, deoarece pandemia de coronavirus perturbă furnizarea de servicii de imunizare salvatoare de vieți în întreaga lume. Avertismentul vine din partea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), UNICEF și Gavi, Alianța pentru vaccinuri.
Conform datelor colectate de Organizația Mondială a Sănătății, UNICEF, Gavi și Institutul de Vaccinuri Sabin, furnizarea serviciilor de imunizare de rutină a fost îngreunată în mod semnificativ în cel puțin 68 de țări și poate afecta aproximativ 80 de milioane de copii, cu vârste sub un an, care trăiesc în aceste țări.
Imunizarea de rutină a copiilor, perturbată la un nivel fără precedent
Din luna martie 2020, serviciile de imunizare de rutină a copiilor au fost perturbate în întreaga lume la un nivel care ar putea fi fără precedent de la începerea programelor extinse de imunizare (PEI) din anii 1970. Peste jumătate (53%) din cele 129 de state în care au fost disponibile date au raportat perturbări, de la moderate la severe sau o suspendare totală a serviciilor de vaccinare în perioada martie-aprilie 2020.
„Imunizarea este unul dintre cele mai puternice și fundamentale instrumente pentru prevenirea bolilor din întreaga istorie a sănătății publice”, a declarat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al OMS.
Perturbarea programelor de imunizare provocată de pandemia de COVID-19 amenință să anuleze deceniile de progrese înregistrate împotriva unor boli care pot fi prevenite prin vaccinare, precum rujeola
Citeste si:
OMS suspendă testele clinice cu hidroxiclorochină ca tratament...
Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al OMS
„La summit-ul mondial privind vaccinarea din 4 iunie de la Londra, donatorii își vor declarat suportul pentru Gavi, Alianța Mondială pentru Vaccinuri și Imunizare, pentru a susține și accelera aceste eforturi salvatoare de vieți în unele dintre cele mai vulnerabile țări. Îi îndemn, din toată inima, pe donatori să finanțeze integral Alianța. Aceste state, și mai ales acești copii, au nevoie de vaccinuri și au nevoie de Gavi”.
Te poate interesa și: OMS suspendă testele clinice cu hidroxiclorochină ca tratament pentru COVID-19
Motivele pentru care copiii nu au mai fost vaccinați
Motivele care au provocat perturbarea furnizării de vaccinuri diferă. Unii părinți sunt reticenți în a-și părăsi domiciliul din cauza restricțiilor de circulație, a lipsei de informare sau din cauza temerii de infectare cu noul coronavirus. Și mulți lucrători medicali nu sunt disponibili din cauza restricțiilor de călătorie sau a reafectării pe alte posturi destinate luptei împotriva COVID-19, precum și din cauza lipsei echipamentului de protecție.
Citeste si:
Când ar putea fi gata primul vaccin împotriva coronavirusului,...
„Mai mulți copii din mai multe țări sunt acum protejați împotriva mai multor boli ce pot fi prevenite prin vaccinare decât oricând în istorie”, a declarat Dr. Seth Berkley, CEO Gavi.
Din cauza coronavirusului, acest progres imens este acum în pericol, iar boli precum rujeola și poliomielita riscă să reapară. Menținerea programelor de imunizare nu are doar rolul de a preveni mai multe epidemii, ci va asigura și infrastructura de care avem nevoie pentru eventuala vaccinare împotriva COVID-19 la scară internațională
Dr. Seth Berkley, CEO Gavi
Întârziere semnificativă în distribuirea planificată a vaccinurilor
Întârzierea transporturilor de vaccinuri exacerbează această situație. UNICEF a raportat o întârziere semnificativă în distribuirea planificată a vaccinurilor din cauza măsurilor de izolare și a scăderii numărului de zboruri comerciale și disponibilității limitate a charterelor.
Citeste si:
Computer tomograf care poate identifica infecția COVID, la Spitalul...
Pentru a reduce aceste întârzieri, UNICEF face apel către guverne, sectorul privat, sectorul transportului aerian și altele în vederea asigurării de spațiu pentru transportul de mărfuri la costuri accesibile pentru aceste vaccinuri care salvează vieți. Gavi a semnat recent un acord cu UNICEF pentru a oferi finanțări suplimentare menite să acopere costurile mai mari de transport de mărfuri pentru a livra vaccinuri, în contextul reducerii numărului de zboruri comerciale disponibile pentru transport.
Vezi și: Scenarii optimiste: Vaccinul anti-coronavirus va fi ieftin, poate chiar gratis
„Nu putem permite ca lupta împotriva unei boli să pericliteze progresele obținute pe termen lung în lupta împotriva altor boli”, a afirmat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF. „Avem vaccinuri eficiente împotriva rujeolei, poliomielitei și holerei. Deși circumstanțele actuale pot impune suspendarea temporară a unora dintre eforturile dedicate imunizării, aceste campanii de imunizare trebuie să reînceapă cât se poate de repede sau riscăm să o epidemie mortală cu o alta”.
Săptămâna viitoare, OMS va adresa noi recomandări statelor cu privire la menținerea serviciilor esențiale pe durata pandemiei, inclusiv recomandări privind efectuarea vaccinurilor în condiții de siguranță.
Campaniile de imunizare în masă, în pericol
Multe state au suspendat temporar și în mod justificat campaniile de vaccinare preventivă în masă împotriva unor boli precum holera, rujeola, meningita, poliomielita, tetanosul, febra tifoidă și febra galbenă, din cauza riscului transmiterii și a nevoii de a menține distanța fizică în etapele incipiente ale pandemiei de COVID-19.
Campaniile de vaccinare împotriva rujeolei și poliomielitei, îndeosebi, au fost drastic perturbate, cu campanii de vaccinare anti-rujeolă suspendate în 27 de țări și campanii de vaccinare împotriva poliomielitei suspendate în 38 de țări. Cel puțin 24 de milioane de persoane din 21 de state cu venituri reduse susținute de Gavi riscă să nu efectueze vaccinările împotriva poliomielitei, a rujeolei, febrei tifoide și febrei galbene, holerei, rotavirusului, HPV, meningitei A și rubeolei din cauza amânării campaniilor și introducerii unor noi vaccinuri.
La finalul lunii martie, îngrijorările privind răspândirea virusului în condițiile adunărilor publice au dus la publicarea unei serii de recomandări din partea OMS pentru state de a suspenda temporar campaniile de prevenire, în timp ce evaluările de risc și măsurile eficiente de reducere a transmiterii COVID-19 urmau a fi stabilite.
Ce recomandă OMS
În toată această perioadă, OMS a monitorizat situația, iar acum a publicat recomandări pentru a ajuta statele să decidă cum și când pot relua campaniile de vaccinare în masă.
Îndrumările arată că țările vor trebui să facă evaluări specifice de risc pe baza dinamicii locale a transmiterii coronavirusului, în funcție de capacitatea sistemului sanitar și în funcție de beneficiile aduse sănătății publice în urma desfășurării campaniilor de vaccinare de prevenire și de control al epidemiilor.
Pe baza acestor îndrumări și în urma preocupărilor crescânde cu privire la transmiterea poliomielitei, Inițiativa Globală pentru Eradicarea Poliomielitei le recomandă statelor să înceapă planificarea pentru reînceperea campaniilor de vaccinare împotriva poliomielitei, mai ales în țările cu risc crescut de îmbolnăvire de poliomielită.