Când va fi gata centrala de 1,5 miliarde din Ardeal
by Cosmin Pam MateiConstrucția centralei electrice de 1,5 miliarde de lei de la Iernut va fi gata până la finele acestui an, conform unui document semnat de Daniela Nicolescu, secretar de stat în Ministerul Economiei. Deși inițial inaugurarea era prevăzută pentru luna februarie a acestui an, termenul a fost împins spre jumătatea anului iar acum se discută de luna decembrie 2020. Investiția derulată de către compania de stat Romgaz la Iernut este extrem de importantă pentru sistemul energetic național, fiind prima de acest fel făcută de către autorități în ultimii ani în condițiile în care foarte multe capacități de producere a curentului sunt ieșite din uz sau au o durată de viață cu mult peste cea stabilită.
”Pe parcursul derulării lucrărilor de execuție a investiției Ciclu combinat cu turbine pe gaz de la Iernut, din motive imprevizibile, a fost necesară realizarea unor lucrări suplimentare (pentru îmbunătățirea terenului de fundare prin realizarea a 907 piloți forați; devieri/anulări rețele subterane de conducte și cabluri; pentru reparații la circuitul hidrotehnic aferent SPEE Iernut etc.) ce au generat impact în durate de realizare a investiției, fiind situate pe drumul critic al graficului de execuție. De asemenea, modificările legislative (OUG 114/2018, Instrucțiunea ANAP nr. 2/2018, Instrucțiunea ANAP nr. 1/2019) au avut impact semnificativ asupra ritmului de execuție a lucrărilor pe parcursul anului 2019”, se spune în documentul amintit.
Cabinetul Orban este obligat în acest moment să modifice legislația în vigoare pentru ca investiția să nu piardă finanțarea nerambursabilă de peste 320 milioane lei acordată pentru proiect din banii încasați de România din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit de către Uniunea Europeană, în baza normelor comunitare. ”Se află pe circuitul de avizare un proiect de HG pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul național de investiții pentru decalarea termenului de punere în funcțiune a investițiilor finale prin Planul Național de Investiții, de la 30 iunie 2020 la 31 decembrie 2020”, se mai spune în documentul guvernamental.
Romgaz a avertizat anul trecut că nefinalizarea și nepunerea în funcțiune până la jumătatea anului 2020 a centralei de 430 MW de la Iernut ar avea drept consecință pierderea finanțării nerambursabile acordate pentru proiect din banii încasați de România din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit de către Uniunea Europeană, în baza legislației comunitare. Romgaz chiar s-a gândit să acționeze în instanță consorțiul de firme care execută lucrările – Duro Felguera din Spania și Romelectro din România, acțiune abandonată ulterior. Investițiile Romgaz au scăzut cu 25% anul trecut, de la 1,1886 miliarde lei în 2018 la 891,6 milioane lei în 2019, gradul de realizare a investițiilor fiind de 64,67% față de buget, potrivit raportului preliminar pe anul trecut al companiei.
„În 2019, nivelul investițiilor în noua centrală de la Iernut a fost de 301,4 milioane lei, față de 568,9 milioane lei în 2018. Se estimează că producția de energie electrică a scăzut în anul 2019 față de anul precedent cu 49,4% ca urmare a lucrărilor de investiții derulate în cadrul CTE Iernut. Aceste lucrări restricționează funcționarea grupurilor energetice ale părții vechi a vechii centrale. Prin urmare, se estimează că veniturile din vânzarea de energie electrică au scăzut cu 50,95% față de anul anterior”, se spune într-un document Romgaz.