Afacerile Arctic au crescut, profitul net a scăzut
by Adrian DumitracheArctic, cel mai mare producător de electrocasnice din România, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 2,5 miliarde de lei, în creștere cu 7,8% față de 2018, în timp ce profitul net a scăzut cu 40,1%, la 42,59 milioane de lei.
Compania are de recuperat creanțe de 773,04 miloane de lei, de la 718,89 milioane de lei în 2014, și trebuie să plătească datorii de 978,4 milioane de lei, în urcare cu 8,9% față de 2018.
Cu peste 3.500 de angajați la finele anului trecut, în creștere cu 500 față de 2018, compania desfășoară pe piața locală atât activități de producție, cât și de import și distribuție. Cea mai mare parte a salariaților sunt angajați în fabrica din Găești - județul Dâmbovița, unde compania produce frigidere și congelatoare.
Exporturile au o pondere de 87% din totalul veniturilor.
În octombrie 2019, fabrica Arctic din comuna Ulmi, județul Dâmbovița, a devenit integral operațională, reprezentând o investiție de 150 milioane euro.
Noua fabrică a fost construită în 17 luni, pe o suprafață de circa 700.000 metri pătrați.
Aceasta va avea o capacitate de producție de 2,2 milioane de mașini de spălat pe an, fiind una dintre cele mai mari fabrici din Europa. În noua fabrică vor lucra 1.400 de angajați.
Fondat în 1955, Arçelik este unul dintre principalii jucători din industria de electronice și electrocasnice. Compania este prezentă în 146 de țări, are circa 30.000 de angajați, 23 de unități de producție în 9 țări (Turcia, România, Rusia, China, Africa de Sud, Thailanda, Pakistan, India și Bangladesh) și 35 de companii și vânzări în întreaga lume. Compania deține 12 branduri (Arçelik, Beko, Grundig, Blomberg, ElektraBregenz, Arctic, Leisure, Flavel, Defy, Dawlance, Voltas, Beko, Altus) și este listată la Bursa de Valori din Istanbul.