EXCLUSIV Grupul de la Scroviștea: Ce s-a ales de oamenii lui Dragnea
by Dan Tăpălagă, Cristian PantaziLiviu Dragnea și-a petrecut ultima noapte de libertate acasă la Codrin Ștefănescu, numărând voturi împreună cu Marian Oprișan, Marian Vanghelie, Ionel Arsene și alți baroni locali. Când a început să fie clar pentru toată lumea că PSD a înregistrat un mic dezastru la europarlamentare, Ștefănescu își amintește că Dragnea a avut, spre miezul nopții, o revelație.
”Pe la 11 – 12 noaptea am tras concluzia că trebuie să fim mult mai expliciți în comunicare, pe tot ce am făcut bine. Liviu, destul de rece, ne-a spus că o să facem lucrurile astea fără el. <<De ce>>, l-am întrebat. <<Am senzația tot mai certă că mâine mă vor executa politic pentru o aberație>>”, a declarat pentru G4Media.ro Codrin Ștefanescu, unul dintre puținii apropiați ai fostului lider care i-a rămas până azi fidel.
A doua zi, pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea avea să fie condamnat, puțin înainte de ora 14:00, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, dar nu pentru o aberație, ci din cauza angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, Dragnea a fost singurul inculpat din dosar condamnat cu executare.
Ce a urmat a fost un lung șir de trădări. Când era pe culmile puterii, Dragnea își făcuse un obicei să se vadă duminica la Scroviștea cu un grup de restrâns de lideri și de apropiați. Acolo se luau deciziile importante.
Potrivit mai multor mărturii din partid, grupul de la Scroviștea era format din Viorica Dăncilă, pe atunci premier, Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Ionel Arsene,Darius Vâlcov, Marian Neacșu, Marcel Ciolacu și, din afara partidului, Doru Bușcu, unul dintre prietenii foarte apropiați de fostul lider PSD.
Printre primii care s-au dezis, după condamnare, de Dragnea au fost Viorica Dăncilă, Olguța Vasilescu și Claudiu Manda. Dăncilă ajunsese, dintr-un europarlamentar anonim la Bruxelles, prim-ministru. Ultimii doi aveau atât de mare trecere pe lângă fostul lider încât, în campania pentru europarlamentare, Dragnea i-a rugat public să le fie nași la nuntă. N-a mai fost să fie.
După ce a pierdut alegerile prezidențiale din noiembrie 2019, Viorica Dăncilă a fost mazilită rapid de Marcel Ciolacu, pe care îl găsim nu doar în grupul de la Scroviștea, ci și în barca în care s-au plimbat Liviu Dragnea și fostul premier Sorin Grindeanu pe lacul Belina în primăvara anului 2017. Unii spun chiar că actualul președinte interimar al PSD trăgea la vâsle.
Despre Viorica Dăncilă nu se mai știe aproape nimic azi. Nu mai trece pe la partid și nu știe nimeni cu ce se ocupă. La începutul lunii mai, după scandalul adoptării tacite a legii privind autonomia Ținutului Secuiesc, Dăncilă a găsit că e un bun prilej să se răzbune pentru pierderea partidului.
”În cele câteva luni de zile de când conduce interimar PSD, Marcel Ciolacu s-a dovedit un președinte comod pentru liberali și un lider supus Palatului Cotroceni, lucruri care au nemulțumit deja mulți colegi”, scria Dăncilă pe Facebook la sfârșitul lunii aprilie.
”Pentru Marcel Ciolacu s-a pornit un tăvălug care va crește”, a mai profețit fostul premier acum o lună, după care iarăși a dispărut în neant.
Tăvălugul a crescut, dar nu chiar atât de mult pe cât și-ar fi dorit Dăncilă. Ciolacu nu are practic rival la șefia PSD, oricât de mult s-au străduit baronii din Moldova, în frunte cu Ionel Arsene, să-l convingă pe fostul premier Sorin Grindeanu să candideze la Congres.
Grindeanu a postat pe Facebook chiar ieri un mesaj care nu prea lasă loc de interpretări: ”Nu este momentul unor noi frământări interne, unor lupte inutile în PSD (…) e momentul unității, să lăsăm dorințele personale și să ne întoarcem fața catre oameni”.
Apropiații lui Marcel Ciolacu au explicat însă pentru G4Media.ro că ”tăvălugul” pornit împotriva liderului interimar are în spate niște facturi neplătite la propriu, nu doar dorința de răzbunare a Vioricăi Dăncilă.
Ciolacu ar fi refuzat să plătească un contract de consultanță în valoare de 6 milioane de euro încheiat de fostul consilier al Vioricăi Dăncilă, Anton Pisaroglu, în ciuda numeroaselor adrese, amenințări și notificări oficiale. Sumele revendicate de la PSD de diverși alți consultanți s-ar ridica la 10 milioane de euro.
În schimb, toate datoriile către oamenii din presă abonați la banii de subvenție ai PSD, ar fi fost plătiți.
Un alt motiv pentru care apropiații lui Ciolacu cred că actualul lider interimar este atacat în interior este avizarea negativă a tuturor legilor din Parlament referitoare la justiție. ”Creierul din spatele acestor atacuri este fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, prieten cu Ionel Arsene. Ei au tot insistat cu modificările la legi, dar Ciolacu le-a omorât în Parlament”, a declarat pentru G4Media.ro un lider PSD apropiat actualei conduceri.
Daniel Dragomir și Ionel Arsene au fost văzuți relativ recent călătorind împreună într-un avion cu destinația Londra. Unul dintre procesele lui Dragomir, în care a fost condamnat deja pentru fals în înscrisuri în primă instanță, se apropie de final.
Curtea de Apel urma să judece marți ultimul termen în dosarul lui Dragomir, însă avocații fostului ofițer SRI au contestat introducerea celui de-al treilea judecător în completul de divergență și au cerut ca martorii să fie audiați din nou. Următorul termen a fost fixat pentru data de 4 iunie (detalii aici).
Ionel Arsene,
președintele CJ Neamț, unul dintre baronii cei mai apropiați de Liviu Dragnea, este azi unul dintre liderii opoziției interne din PSD. În plan politic, ar fi susținut puternic ideea introducerii unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Orban, cu dublu scop: să-și creeze un instrument de negociere cu premierul Orban și să-l vulnerabilizeze pe Ciolacu, moțiunea urmând să pice în urma negocierilor cu PNL.
Nici Marcel Ciolacu nu i-a rămas însă dator liderului CJ Neamț. La sfârșitul lunii aprilie, liderul interimar al PSD i-a taxat public lui Arsene derapajele de limbaj. Ciolacu a mai declarat atunci că instituțiile statului ar trebui să se autosesizeze în legătură cu un contract în valoare de 85 de milioane de euro câștigat de o firmă apropiată de președintele CJ Neamț chiar de la instituția pe care o conduce (detalii aici).
Nici Ionel Arsene, nici fostul secretar general al PSD Codrin Ștefănescu nu mai calcă azi pe la sediul central din Kiseleff, fiind decuplați de la butoane. ”Cine pronunță numele nostru este considerat dușman al sistemului. Eu nu mă duc la partid câtă vreme este Ciolacu și aceastsă echipă la conducere, însă mulți de la partid vin la mine”, a declarat Ștefănescu pentru G4Media.ro.
Chiar dacă n-a făcut parte direct din grupul de la Scroviștea, Ștefănescu a avut mereu relații apropiate cu fostul lider PSD. Fostul secretar general susține că vorbește des cu Dragnea, care îl sună din penitenciarul Rahova de câte ori îi permite regulamentul intern. Fostul secretar general susține că l-a vizitat la penitenciar și că, în anul scurs de la condamnare, cel puțin 45 de parlamentari l-ar fi vizitat pe Liviu Dragnea la Rahova.
”Au fost în grupuri de câte doi-trei. Au fost trei importanți pe care nu i-a primit, le-a refuzat vizita”, a mai spus Ștefănescu.
Cum vede, însă, fostul lider PSD actuala conducere?
”Dragnea spune că partidul s-a distanțat în mod îngrijorător de la mesajul pe care l-a promovat întotdeauna pentru români și în interesul românilor. Alceva nu pot să spun”, susține Ștefănescu.
Decuplați sunt și foștii oameni ai lui Dragnea din Parlament. O tentativă a vechii grupări de a-l impune pe Șerban Nicolae președinte al Senatului a eșuat, în cele din urmă fiind numit Robert Cazanciuc, dar cu titlu interimar. Comisia pentru legile justiției, condusă de fostul ministru al justiției Florin Iordache a fost desființată încă din septembrie 2019. Promotorul OUG 13 este azi o voce marginală în Parlament.
Nicolae și Iordache au fost vârfurile de lance ale lui Dragnea în lupta cu justiția. Cei doi au inițiat zeci de proiecte legislative menite să îi scape de pușcărie pe marii penali – unele dintre ele intrate în vigoare, altele oprite pe parcurs. Șerban Nicolae a avut o tentativă eșuată de a prelua șefia PSD, o competiție pierdută în fața Vioricăi Dăncilă, iar acum continuă în Parlament să depună proiecte care șubrezesc instituții-cheie, dar fără mare sprijin din partea partidului.
Fost ofițer SPP, șofer și bodyguard al lui Liviu Dragnea, Adrian Mladinoiu este un personaj mai important decât pare la prima vedere. După condamnarea lui Dragnea și instalarea guvernului Orban, a pierdut funcția de secretar de stat în cadrul SGG, dar a fost recuperat anul trecut, la Cluj, de către fostul jurnalist Liviu Alexa, fost lider al filialei PSD Cluj pentru o scurtă perioadă. Alexa figurase pe lista jurnaliștilor plătiți de PSD cât activa încă în presă.
Alexa l-a numit pe Mlădinoiu în funcția de președinte executiv al PSD Cluj. În luna februarie, Comitetul Executiv Național al PSD a decis dizolvarea conducerii organizației clujene. Alexa a intrat în conflict cu Marcel Ciolacu.
Surse din partid au declarat pentru G4Media.ro că Mlădinoiu a încercat să revină în organizația centrală de partid, bazându-se pe relațiile de amiciție avute cu grupul din jurul cuplului Olguța Vasilescu/Claudiu Manda.
Mlădinoiu nu a reușit să obțină nici o funcție la centru. După Paști, Mlădinoiu a părăsit și principalele două grupuri de comunicare ale partidului de pe aplicația Whatsapp, pe care se regăsesc principalii lideri ai PSD. În plan privat, mai spun surse din partid, Mlădinoiu era și mai este în strânsâ legătură cu fiul lui Liviu Dragnea, fiind implicat direct în câteva afaceri pe care acesta le controlează.
Darius Vâlcov a fost arhitectul planului economic aberant menit să închidă gura populației cu cheltuieli masive din împrumuturi pentru ca Dragnea să își treacă în liniște măsurile de distrugere a justiției. Vâlcov a fost printre primii apropiați ai lui Dragnea care au sărit în altă barcă imediat după condamnarea liderului PSD.
La puțin timp după ce a demisionat din funcția de consilier de stat al premierului – mișcare văzută drept o epurare -, a devenit consilier informal al Vioricăi Dăncilă când aceasta a preluat și funcția de președinte al partidului.
Prin interpuși, Vâlcov a controlat, până la căderea guvernului PSD, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului, instituții care gestionează bugete și piețe de miliarde de euro.
Acum, Vâlcov este plecat din țară, potrivit surselor G4Media.ro, și trăiește în Italia. A scăpat de dosarul început de DIICOT pentru că a publicat pe contul de Facebook protocolul clasificat SRI-Parchet, procurorii anunțând în 3 mai renunțarea la anchetă.
În aprilie 2020, o comisie tehnică din CNATDCU a decis că 23% din teza de doctorat a lui Darius Vâlcov reprezintă plagiat și a propus retragerea titlului de doctor. În ceea ce privește dosarul de corupție în care a fost condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanță, judecarea apelului e suspendată până la pronunțarea unei decizii a Curții Europene de Justiție.
Fostul șef al Comisiei Naționale de Prognoză, Ion Ghizdeanu, care primise puteri sporite și dubla practic activitatea guvernului Dăncilă în anumite programe cu finanțare publică, s-a remarcat prin servilismul total față de dorințele cuplului Dragnea – Vâlcov.
El este și singurul care s-a ales cu dosar penal în urma deciziilor luate pentru a-i face pe plac lui Dragnea. Astfel, Ghizdeanu a fost inculpat pe 13 februarie de Parchetul de pe lângă Judecătoria Secotrului 1 pentru că ar fi falsificat lista de proiecte finanțate de stat prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, ”pușculița pentru baroni” inventată de Dragnea și Vâlcov.
Procurorii arată că în perioada 17 septembrie 2019 – 24 octombrie 2019 Ghizdeanu ar fi falsificat mai multe procese-verbale în care a menționat ”în mod mincinos” că membrii Comisiei de analiză și evaluare a proiectelor (din Fondul de Dezvoltare și Investiții – n.red.) s-au întrunit, au analizat și au propus pentru aprobare 1.080 de proiecte. În realitate, spun procurorii, membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată și nu au făcut nicio analiză, lista cu proiectele propuse spre aprobare fiind stabilită arbitrar de Ghizdeanu.
Fosta șefă de Comunicare la guvern, Anca Alexandrescu, a fost omul prin care Liviu Dragnea controla strict agenda și ieșirile publice ale Vioricăi Dăncilă. Acum, se ocupă de un proiect la Realitatea TV, alături de patronul condamnat Maricel Păcuraru și Miron Mitrea, fost lider PSD, coleg de penitenciar cu Păcuraru.
Fostul ziarist Doru Bușcu, consilier al mai multor lideri PSD, era unul dintre partenerii de discuții preferați ai lui Liviu Dragnea, cei doi fiind prieteni de familie. A fost și beneficiar al fondurilor pentru consultanță. După condamnarea liderului PSD, Bușcu a rămas cu contractul de la TVR, unde este invitat permanent.
Acum toate taberele din partid așteaptă congresul, care ar urma să aleagă o conducere cu mandat plin. Congresul ar putea să aibă loc în iunie sau în iulie, iar tabăra anti-Ciolacu spercă ca măcar Eugen Teodorovici va candida, dat fiind că Gabriela Firea și Sorin Grindeanu au dat toate semnalele că stau pe tușă.
Dilema unora este dacă evoluția epidemiei de coronavirus le va permite să se strângă fizic la București sau vor vota online.
Sursa Foto imagine deschidere: Inquam Photos/ Autor: Liviu Florin Albei