Liviu Antonesei – O crimă contra sănătății publice

Despre neefectuarea autopsiilor ca o crimă contra sănătății publice, despre modul în care poți pune în valoarea o operă de artă complexă și la care publicu nu poate avea acces, dar și despre veleitățile dictatoriale gen Putin – Erdogan de care Pînză de Corabie nu se poate vindeca…

O crimă împotriva sănătății publice

Am mai scris despre decizia iresponsabilă, dar de inspirație OMS, de a nu se efectua autopsii în cazul deceselor provocate de noul virus. Și nu am scris numai eu, ci și alți comentatori, mulți dintre ei cadre medicale, iar unii chiar anatomopatologi. În cazul noilor boli, autopsia este esențială, pentru a afla cît mai multe detalii despre boala însăși, despre fenomenologia acesteia, dar și pentru a găsi noi mijloace de tratament. Să nu faci autopsiile în această situație nu e doar o crimă împotriva științei medicale, ci și a sănătății publice. Argumentele aduse de OMS și de executanții fideli, funcționari medicali și politruci nu stau în picioare. Dacă boala se transmite și de la morți, este limpede că anatomopatologii trebuie să se bucure de aceleași mijloace de protecție ca și toți ceilalți medici aflați „pe frontul” coronavirusului. Că nu este timp, nici suficienți specialiști în domeniu este iarăși un argument fals. Cu majoritatea spitalelor închise, cu pacienții de alte boli decît asta nou sosită, multe alte autopsii nu prea mai sînt de făcut. Și pînă la urmă, în cazul nostru, am avut noroc de un număr relativ mic de decedați din pricina noului virus, așa că anatomopatologii, cîți avem, s-ar fi descurcat fără probleme. În loc de asta, i-am băgat într-un fel de șomaj, cel puțin în ce privește specialitatea în care s-au format.

Cazul pacientei de la Botoșani, în vîrstă de 44 de ani, fără comorbidități, care a fost declarată ca fiind decedată de coronavirus este poate cel mai elocvent exemplu al acestei duble crime, contra științei medicale și contra sănătății publice. După ce a fost declarată moartă de coronavirus, s-a descoperit că i se făcuse și un al doilea test, care ieșise negativ ca și cel dintîi. Cu toate acestea, a avut simptomele bolii, în starea cea mai gravă, a fost supusă unui tratament intensiv de peste două săptămîni, dar a decedat. De ce anume? Nimeni nu știe și specialiștii lui pește din spital, comitete și comisii, minister, dau din colț în colț, nu pot explica cauza morții. Repet, 44 de ani, fără comorbidități, tratată intensiv pentru COVID 19 peste două săptămîni, cu două teste ieșite negativ. De ce anume a murit femea asta? Nimeni nu știe. Problema este că dacă s-ar fi efectuat autopsia, șansele de a afla ceva despre cauza morții, inclusiv comorbidități neștiute, poate și despre purtătorii nedepistabili la teste ai virusului, ar fi crescut simțitor. Cred că a devenit obligatorie deshumarea și autopsia. Altfel, ne vom trezi cu legiuni de morți fără a ști ceva despre cauza decesului…

Artele în vremuri de pandemie

Poate nici o breaslă, cu excepția celei medicale, nu s-a dovedit mai solidară, în aceste vremuri pandemice, cu umanitatea închisă în celulele carantinei precum cea a artiștilor. Am avut de ales pentru a urmări din celule sute de spectacole de teatru și operă, concerte din toate genurile muzicale și cam toate muzeele și bibliotecile virtuale ale lumii. Poate niciodată oferta n-a fost mai bogată și, pe deasupra, pe gratis. Din acest punct de vedere, mă tem că vom duce dorul acestor vremuri. Pînă una alta, să ne bucurăm de imensa ofertă cîtă vreme trecem din stare de urgență în stare de alertă și după aceea naiba mai știe în ce fel de stare!

De fapt, voiam să arăt că există soluții de a pune opere la dispoziția publicului și cînd aparent acest lucru pare imposibil. Am exemplul instalației marelui arist vizual ieșean Dragoș Pătrașcu adăpostită la Institutul Francez din Iași. A fost montată acolo în ianuarie și urmează să rămînă pînă la finalul acestei luni. Practic, mai mult de jumătate din perioadă nu a fost disponibilă publicului. Cum să fie vizitată? Fotografiile oricît de bune nu reușesc să prezinte cum trebuie o operă cu dispunere în spațiu. Nici un film obișnuit nu ar reuși să facă asta. Poate oare dacă ar exista o cameră mereu în mișcare, ceea ce este destul de dificil. Și totuși, cineva a găsit soluția. O soluție pe care o știam de multă vreme și datorită căreia am putut vedea Everestul și alte mari monumente ale naturii, ca și cum aș fi fost acolo. Procedeul se numește GigaPan, cred că de la Giga Panoramic, și a fost aplicat de Cristian Gafițescu pentru a da acces publicului la Mareele Memoriei, extraordinara instalație a lui Dragoș Pătrașcu. Pe aparent o simplă fotografie, poți vedea totul, în adâncime vreau să spun, poți analiza din unghiuri diverse opera, poți să te oprești la detalii etc. Poți face lucruri pe care nu le-ai putea face nici aflat la fața locului, că nu este permis să te strecori printre elementele ce alcătuiesc opera. În fine, poți reveni cînd vrei și de cîte ori ai chef asupra acesteia.

Sigur, nu voi merge pînă acolo încît să spun că poți elimina complet contactul genuin cu operele de artă, dar aceste tehnici pot fi un sprijin nu doar pentru epoci de restriște, ci și pentru analize mai aprofundate a operelor de artă vizuală, îndeosebi a celor dispuse în spațiu, în trei dimensiuni. Iată și linkul de la care puteți avea vedere deplină asupra Mareelor Memoriei…

http://www.gigapan.com/gigapans/221125?fbclid=IwAR2Yf2S6616TpxvNcEQDKyJNQVfsl8hIeR7dXNQrrBitopiJ6PCWHsyb2as

Pînză de Corabie față cu „aginturile”!

Am impresia că Pînzei de Corabie i s-a urcat nasol la cap poziția de șef executiv al legii de urgență. În cele două luni, aproape n-a fost zi de la Domnul să nu se afirme, ba silabisind de pe foi ce-i scriseseră alții, ba negociind cu sfînta biserică strămoșească un acord care putea să ne umple spitalele de purtători de guvizi, cum a început să alinte poporul lighioana chinezească. Dar nu s-a potolit nici după ce a ajuns mandolina a doua, secundantul lui Lucovid. N-are sens să dau toate exemplele de zece zile încoace, e suficient să mă opresc la vorbirea sa de luni seara, i-aș fi spus discurs, dar e un termen pretențios. Discursul, uf!, vorbirea arată, în puține cuvinte, ce înseamnă să dai unui ins mediocru mai multă putere decît poate el duce. Ieri seara i-a cășunat pe discursul critic, alternativ la cel promovat de autorități și de infectibila presă de partid și de stat. Ca unui dictator retrogradat, activismul online, protestele din ultima vreme, au menirea, rolul „destabilizării, al neîncrederii, al haosului, al contestării autorităților”. Măi să fie, autoritățile funcționează impecabil, trezesc în rîndul populației o încredere oarbă, așa că acestea nu trebuie atinse nici cu o floare! Care ar fi rolul opoziției civice și politice? Să caute în coarne puterii? Asta era posibil numai în societatea aceea în care Pînză de Corabie s-a format cu dăruire și i-a păstrat reflexele. Și, ca un adevărat discipol a lui Nea Ceașcă a dat și el cu botul de „aginturi” Prin urmare cei care contestă viziunea guvernului în gestionarea situației ar putea să fie agenți ai unor interese străine, plătiți din exterior, chiar de „state care nu agreează, să spunem, fie politica noastră europeană, fie politica de alianțe militare”. Bre, dar tu te auzi cînd vorbești?!

Lucovid, tată, cînd naiba faceți remanierea aia guvernamentală, cînd îl trimiteți la o muncă mai adecvată minții sale pe acest debil politic? Cît trebuie să mai cadă partidul vostru în sondaje, cît trebuie să vă mai scadă popularitatea, ca să faci acest gest bărbătesc? Sau, mă rog, să-l ordone Ficusul, stăpînul tău… Deocamdată, constat că prin prostiile debitate de subordionatul matale, ați reușit să-i tăiați pe pesedeii epocii Dragnea. Rămîne să mai faceți un loc pentru Soros pe undeva în conspirația asta. Dacă tot a reușit să-i îngemăneze internul ăsta nefericit pe Putin și Erdogan, nu e greu, faceți un efort!

Liviu Antonesei – Jurnal din celulă și ogradă (45). O crimă contra sănătății publice