Ludovic Orban taie în carne vie: 'miros' de execuții la Palatul Victoria
by Lucian Negrea, ReporterGuvernul se reuneşte miercuri în şedinţă, pe ordinea de zi figurând mai multe proiecte de hotărâri şi de ordonanţe de urgenţă. Pe ordinea de zi figurează şi o serie de eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.
* Executivul urmează să aprobe şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind organizarea, funcţionarea şi instituirea unor măsuri de îmbunătăţire a activităţii Corpului de control al prim-ministrului.
"Scopul actului normativ îl constituie, pe de o parte, completarea, consolidarea şi unificarea cadrului legal privind organizarea şi funcţionarea, în condiţii optime, a Corpului de control al prim-ministrului, iar pe de altă parte, asanarea legislaţiei active în ceea ce priveşte structura de control prin abrogarea expresă a unor dispoziţii legale din OUG 49/2005 şi din OUG 25/2007, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează aspecte de contradictorialitate cu anumite prevederi legale aflate în vigoare, precum şi cu reglementarea preconizată. (...) Prin adoptarea acestui act normativ, structura de control subordonată direct prim-ministrului îşi va putea desfăşura activitatea în condiţii de eficienţă sporită, creându-se, astfel, premisele legale necesare pentru a creşte capacitatea instituţională de identificare a disfuncţionalităţilor din administraţia publică astfel cum este aceasta statuată prin dispoziţiile art. 26 din Codul administrativ, dispoziţii care atribuie Guvernului funcţia de control asupra ministerelor şi asupra organelor de specialitate din subordinea sa", se arată în nota de fundamentare.
Conform documentului, actul normativ promovat urmează "să menţină competenţele de bază, de control şi urmărire, ale Corpului de control al prim-ministrului, în forma reglementată de OUG 25/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu luarea în considerare a exigenţelor impuse de Codul administrativ, act normativ fundamental al statului".
* În cadrul şedinţei de Guvern urmează să fie adoptat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri, precum şi a unui sprijin financiar, pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021 - 2027, destinat finanţării prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
* Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră.
* Printr-o altă hotărâre, Executivul urmează să adopte şi Strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020 - 2024.