Renault reduce cu 5.000 numărul angajaţilor din Franţa. Reducerea de personal nu se va realiza prin trimiterea oamenilor în şomaj
Constructorul de automobile Renault va renunţa la 5.000 de angajaţi din Franţa, până în 2024. Măsura face parte din planul de restructurare a companiei, menit să-i asigure supravieţuirea în anii următori. Cei 5.000 de angajaţi nu vor fi, însă, trimişi în şomaj, scrie Le Figaro.
Reducerea de personal se va face prin neînlocuirea angajaţilor care se pensionează.
Renault are 48.000 de angajaţi în Franţa, ceea ce reprezintă 27% din numărul angajaţilor din lume.
O altă măsură de salvare a companiei franceze de automobile este cea privitoare la creşterea investiţiilor în maşinile hibride şi electrice.
Potrivit presei din Hexagon, mai multe fabrici ar putea fi închise, însă compania a promis că va menţine activităţile cu valoare adăugată, va produce un nou motor electric care să fie pus pe maşini Renault, Nissan şi Mitsubishi și va readuce la Douai o parte dintre activitățile care acum sunt desfăşurate în afara Franței.
Citeşte şi Noul model futurist de DACIA, propus de un designer român pentru a lua locul LEGENDARULUI Dacia 1300
De asemenea, în cazul angajaţilor care lucrează în sectorul de proiectare, s-ar putea aplica măsura lucrului la domiciliu, ceea ce ar reduce costurile cu două miliarde de euro.
În 2019, compania a înregistrat pierderi de 141 milioane euro, fiind primul an din ultimii 10 care s-a încheiat pe pierdere. În 2018, Renault avusese profit de peste 3 miliarde euro. De asemenea, cifra de afaceri a scăzut, anul trecut, cu 3,3%, până la 55,5 miliarde euro.
Criza provocată de coronavirus a adâncit şi mai mult problemele financiare ale companiei. Preşedintele Macron va aloca 8 miliarde euro pentru salvarea industriei auto şi va crește subvenția pentru mașini electrice. Macron şi-ar dori ca Franţa să ajungă să producă, anual, un milion de mașini electrice și hibride.
Loading...