Campanie de testare voluntară pentru coronavirus la Suceava: din 240 de probe au fost depistați 11 infectați și 43 de persoane care au trecut prin boală
by RedacțiaLa Suceava se desfășoară o campanie de testare voluntară pentru coronavirus. Din cele 240 de probe prelucrate până acum, au fost depistați 11 bolnavi de Covid-19 și 43 de persoane care au anticorpi, adică au trecut deja prin boală, scrie Monitorul de Suceava.
Campania de testare a început în data de 20 mai și se va încheia miercuri. Până marți după-amiază, au fost recoltate probe pentru testarea RT-PCR și pentru examen serologic de la 485 de persoane care s-au înscris voluntar pentru acest studiu, de la încă 15 persoane urmând a fi prelevate probe în cursul zilei de miercuri.
240 de probe au fost deja finalizate. Dintre persoanele ale căror rezultate sunt gata, 11 au fost confirmate pozitiv la testul RT-PCR, deci sunt infectate, iar 43 au avut rezultat pozitiv la testul serologic, fiind IgG pozitive, prin urmare au trecut prin boală. Una dintre persoanele testate a avut rezultat pozitiv la ambele teste, având atât virusul, cât și anticorpi, ceea ce înseamnă că s-a contaminat cu aproximativ 7 zile înainte de recoltarea probelor.
De precizat că toate persoanele care au fost testate, inclusiv cele pozitive, erau asimptomatice.
Citește integral în Monitorul de Suceava
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea