Moscova de pe malurile Iordanului: de ce urmărește Rusia arena palestiniană. Evidentul interes manifestat de Rusia față de conflictul israeliano-palestinian nu înseamnă că ea e interesată să îl și soluționeze

“E o totală prostie“, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, Mihail Bogdanov, pentru Agenția TASS, el răspunzând astfel zvonurilor legate de o propunere rusă vizând organizarea unui summit americano-palestinian. “Vin cu tot felul de fantasmagorii. E ridicol, e o nebunie. Inventează tot felul de lucruri; imaginează niște lucruri pe care după aceea mi le atribuie, afirmând că am venit cu o anume propunere. Nu aveam decât o singură propunere – să se respecte rezoluția Consiliului de Securitate a ONU cu privire la un acord palestiniano-israelian – asta e tot ce propunem“.

Vineri, reprezentanții Cvartetului cu privire la procesul de pace din Orientul Mijlociu – Statele Unite, Rusia, Uniunea Europeană și Națiunile Unite – au convenit de fapt asupra unei reuniuni virtuale, dar, cel puțin deocamdată, cvartetul nu a discutat despre asta și înaintea planului de pace prezentat de președintele Donald Trump. Rusia s-a opus categoric acestui plan, ca de altfel și palestinienii, care au anunțat că, în afara faptului că ei vor înceta să mai colaboreze cu Israelul în privința coordonării securității și că vor înceta orice cooperare cu Israelul în alte domenii, ei întrerup și relațiile cu Agenția Centrală de Informații din SUA (CIA).

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a confirmat faptul că, marți, Bogdanov a discutat la telefon cu emisarul special al lui Trump, Avi Berkowitz, dar a spus că, în cursul convorbirii, “Rusia a cerut reluarea convorbirilor directe între Israel și palestinieni“.

Pe de altă parte, miercurea trecută, în cursul unei convorbiri telefonice cu noul ministru israelian de externe, Gabi Ashkenazi, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că țara sa este dispusă să se implice într-un dialog israeliano-palestinian bazat pe legislația internațională, pe deciziile Cvartetului și pe inițiativa de pace a Ligii Arabe.

Palestinienii prezintă o versiune ușor modificată. Potrivit declarațiilor lui Munib al-Masri, un om de afaceri palestinian, totodată cunoscută personalitate publică, palestinienii examinează eventualitatea unei reuniuni internaționale organizate la Moscova, iar reprezentanții lor sunt “în contact cu toate țările din lume, sperând ca Moscova să poată organiza într-adevăr reuniunea. Este o problemă extrem de importantă din cauză că Statele Unite au încetat să mai fie un mediator onest“.

De ani de zile, Rusia s-a abținut să se mai ocupe de problema palestiniană, deși e membră în Cvartetul pentru Orientul Mijlociu. A fost în mod clar vorba despre o arenă americană, în care Moscova nu a jucat un rol activ. În luna martie, înalți oficiali ruși s-au întâlnit cu șeful facțiunii politice a organizației Hamas, Ismail Haniyek, care a căutat să obțină ajutorul Rusiei în promovarea reconcilierii dintre palestinienii din cadrul organizației Hamas, care controlează Fâșia Gaza, și cei din organizația Fatah, care controlează Cisiordania. Dar deocamdată, amprenta Rusiei nu se regăsește în această privință, cu excepția unor eforturi de a promova un schimb de prizonieri palestinieni și depistarea palestinienilor dispăruți – probleme în care au fost implicate și alte țări, dar a căror rezolvare nu a dat până acum rezultate.

Acum, când în Israel s-a instituit un guvern de uniune națională și dată fiind decizia premierului Benjamin Netnyahu de a continua anexarea unor teritorii din Cisiordania în luna iulie, s-a ivit o nouă ocazie vizând implicarea Moscovei. Dacă până acum Israelul a vorbit la unison despre anexări, se pare că Rusia a descoperit un canal paralel, care i-ar implica pe ashkenazi și pe colegul său din partidul Kahol Lavan, vicepremierul Bruno Gantz, care este și ministru al apărării.

Un nouă conexiune?

Gantz și Ashenazi au repetat de mai multe ori că sprijină planul de pace al lui Trump, dar (deocamdată cel puțin) ei se opun unui demers unilateral care ar provoca riposta violentă a palestinienilor și care ar afecta în mod irevocabil relațiile Israelului cu Iordania, ca să nu mai vorbim de relațiile promovate de Israel cu alte câteva țări arabe.

Cu câteva zile în urmă, Rusia și-a exprimat opoziția sa categorică fatță de anexare, după cum reiese dintr-o declarație a Ministerului său de Externe: “Rusia s-a pronuțat de mai multe ori în fața partenerilor săi israelieni împotriva punerii în aplicare a unor planuri unilaterale care ar fi în contradicție cu baza legală internațională în privința aplanării conflictului din Orientul Mijlociu… Asemenea acțiuni expansioniste vor provoca un șir periculos de violențe pe teritoriile palestiniene și vor duce la destabilizarea generală a situației din Orientul Mijlociu“.

Spre deosbire de Uniunea Europeană, Rusia nu a amenințat și nici nu a a pomenit sancțiunile pe care Israelul le-ar avea de suportat din partea sa în eventualitatea anexărilor, dar simplul fapt că Rusia a adoptat o poziție atât de dură cere ca Israelul să se gândească la implicațiile pe care ele le-ar avea în relațiile sale cu Moscova, mai ales că, în privința operațiunilor militare ale Israelului în Siria, ‘așii‘ se află în mâna Rusiei. Israelul presupune că Rusia nu va face o legătură între Siria și teritoriile palestiniene, din cauză că, în Siria, operațiunile israeliene servesc intereselor Rusiei de a ține Iranul la distanță și de a asigura ‘sănătatea‘ regimului președintelui Bashar al-Assad.

Această presupunere este confirmată și de obișnuita sa strategie potrivit căreia, în privința conflictelor din Orientul Mijlociu, Rusia a preferat întotdeauna să se implice mai degrabă în cooperarea cu alte țări printr-o coaliție de sprijin decât să acționeze unilateral.

Așa se face că, în Libia, Rusia a conlucrat cu Egiptul și cu Emiratele Arabe Unite, iar în Siria a acționat în parteneriat cu Turcia și, într-o oarecare măsură, cu Iranul. În ambele zone de conflict, Rusia profită de absența Statelor Unite. În același timp, ea găsește și alte căi prin care să pătrundă în Orientul Mijlociu, chiar dacă unele țări sunt declarate în mod clar drept partenere ale Washingtonului.

În consecință, ea și-a făcut simțită influența în Egipt, semnând un acord cu guvernul de la Cairo cu privire la vânzarea a 20 de avioane de război de tip Suhoi-35. Ea este totodată un investitor în Arabia Saudită, în pofida războiului petrolier dintre cele două țări.

Rusia pare să urmărească arena palestiniană nu atât din cauză că Moscova ar fi atât de interesată de soluționarea conflictului palestinian cu Israelul, ci mai degrabă din cauză că, pentru ea, teritoriul ar fi încă o zonă în care ‘corabia americană‘ se scufundă, iar palestinienii caută un nou partener puternic.

Oricine pledează pentru anexările israeliene din Cisiordania va trebui să țină cont de un lucru, și anume de faptul că, dincolo de presiunile exercitate asupra Israelului, un asemenea demers ar duce la un conflict între marile puteri – între Rusia și Europa, pe de-o parte, și Statele Unite și Israel, pe de altă parte. Or, ăsta nu e tocmai locul călduț și plăcut în care Israelului i-ar plăcea să stea.

Sursa: Haartez / Articol de Zvi Bar’el / Traducerea: Alexandru Danga