Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte miercuri, urmând a discuta despre Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024, Programul privind înzestrarea Armatei şi disponibilul de forţe pentru misiuni externe
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condus de preşedintele Klaus Iohannis, se reuneşte, miercuri, urmând a fi discutate Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024, Programul privind înzestrarea Armatei, dar şi disponibilul de forţe pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2021.
Şedinţa este programată la ora 12.00, la Palatul Controceni şi va avea loc în sistem de videoconferinţă specială.
Administraţia Prezidenţială a precizat că pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la:
- Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024;
- Forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2021;
- Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă.
”În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.