Camera Deputaţilor votează miercuri moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei
by Filip StanCamera Deputaţilor votează, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.
Moţiunea, intitulată "Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată", este semnată de 93 de deputaţi de la Pro România şi de la PSD.
Luni, la dezbateri, deputatul Mihaela Huncă (Pro România) a susţinut că în sistemul educaţional românesc nu a existat niciodată ca acum "o stare de haos produsă de incompetenţă sau nepăsare", considerând că în Ministerul Educaţiei "nu ştie stânga ce face dreapta".
Conform documentului, Pro România şi PSD solicită demisia ministrului Anisie, aceste formaţiuni acuzând "lipsă de viziune şi de strategie, care a făcut ca preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă".
Camera Deputaţilor a dezbatut moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei. UPDATE
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a subliniat că şcoala românească este "sub nivelul provocărilor" cu care se confruntă generaţiile actuale de elevi, pentru că a rămas "captivă unor formule conservatoare" şi unui sistem care nu pune accent pe abilităţile elevului, ci pe capacitatea de a înmagazina cunoştinţe.
Anisie a catalogat moţiunea ca fiind desprinsă 'dintr-o comedie' şi le-a reproşat miniştrilor PSD care au fost la Educaţie că nu au pregătit învăţământul online, deşi au avut fonduri la dispoziţie.
Ea le-a mai spus iniţiatorilor că guvernele PSD au dus "înapoi" sistemul de cercetare "cu zece ani prin subfinanţarea cronică" şi promovând oameni care "cred că cercetarea se face precum politica". Potrivit ministrului, proiectele României în domeniul ştiinţific au "stagnat", iar cele precum laserul de la Măgurele au fost "puse în pericol prin nefinanţare".
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, le-a reproşat liberalilor că au fost la guvernare 16 ani, iar nereformarea sistemului de educaţie li se datorează în mare parte.
Deputatul PNL Marilen Pirtea a subliniat, la rândul său, că 64% dintre mandatele de ministru al Educaţiei au fost ocupate, de la Revoluţie până în prezent, de reprezentanţi ai PSD, el considerând acest lucru ''deziluzionant'' şi că ''efectele vor fi resimţite multă vreme''. Marilen Pirtea a atras atenţia că domeniul educaţiei trebuie lăsat pe mâna specialiştilor.
Ministrul Educaţiei "a uitat de importanţa unui dialog interinstituţional", iar activitatea ei are "bile albe şi negre", a declarat la dezbateri şi deputatul USR Cristina Iurişniţi la dezbaterile din plen, adăugând că "bile negre sunt multe la nivel comunicaţional şi legislativ" în ultima perioadă.
Reacţia în plen a deputatului PMP Marius Paşcan a fost că moţiunea simplă pe Educaţie este doar "un exerciţiu de propagandă politică" utilizat de Pro România şi PSD pentru imagine, menţionând că activitatea Monicăi Anisie a fost ''rezonabilă'' în această perioadă.
Loading...