Ursula von der Leyen este așteptată azi să prezinte propunerea Comisiei pentru relansarea economică pe continent. Planul franco-german de redresare europeană se va confrunta cu compromisuri

În momentul când Franța și Germania și-au anunțat planul de a strânge 6 miliarde euro de pe piețele financiare în vederea finanțării unui plan de redresare în urma crizei create de coronavirus, liderii lor au încercat să sublinieze importanța momentului.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a salutat “o reală schimbare a filosofiei “ printr-un plan potrivit căruia Comisia Europeană ar fi urmat să împrumute bani din partea întregii Uniuni Europene și să aloce fonduri celor mai grav afectate industrii și regiuni. Cancelarul german Angela Merkel a declarat: “Un stat național nu are niciun viitor dacă rămâne singur“, iar ministrul german de finanțe, Olaf Scholz, a evocat testamentul lăsat de părintele finanțării din SUA, Alexander Hamilton, care, prin programul său potrivit căruia guvernul federal urma să preia datoriile acumulate de fiecare stat în parte, a ajutat SUA să devină un adevărat stat politic unitar.

Miercuri, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va căuta să transforme acest demers, considerat drept o revoluție și un moment constituțional de multă vreme așteptat pentru UE, într-un plan detaliat care necesită sprijinul celorlalte 25 de state membre. Documentul prezentat de ea ar urma să cuprindă două părți: un buget refăcut pentru perioada 2021 – 2027, care să acopere și gaura provocată de Brexit, ajunsă la 10 miliarde de euro anual, precum și un plan de redresare menit să scoată economiile Europei din ceea ce se spune că ar fi cea mai gravă criză începând din anul 1930, de pe vremea Marii Depresiuni. Cheltuielile vor pune accentul pe Acordul Verde European, un plan anterior crizei provocate de coronavirus care vizează pericolul provocat de schimbarea climei, precum și pe impulsionarea tehnologiei și cercetării în domeniul digital.

Dalia Grybauskaite, președintă a Lituaniei între anii 2009 – 2019, afirmă că, pentru UE, planul Merkel-Macron consituie un “pas inevitabil“, dată fiind amploarea actualului șoc economic. “Ne apropiem de o uniune fiscală, iar asta înseamnă o adâncire a integrării europene“, a declarat ea pentru The Guardian.

În timp ce Alexander Stubb, un fost premier al Finlandei, nu este tocmai convins de comparația cu Hamilton – “Am impresia că unii se bazează puțin cam mult pe plan, și mai puțin pe realitate“, a spus el, calificând planul franco-german “o inițiativă plină de semnificații“ și,  “simbolic vorbind, o modalitate foarte grăitoare de a portretiza solidaritatea“.

Declarația comună a lui Merkel și a lui Macron a reprezentat o surpriză chiar și pentru colegii de partid ai cancelarului, întrucât mulți dintre ei priveau cu suspiciune propunerea inițială a doamnei Von der Leyen vizând fondul de redresare după criza coronavirusului.

Dar doamna Merkel avea în favoarea sa trei factori de natură internă: faptul că modul în care guvernul său a gestionat pandemia a dus la creștere istorică în sondaje a popularității sale și a guvernului său, în timp ce partidul care s-a opus cel mai ferm oricărei forme de ajutor la nivel paneuropean, partidul de extremă dreaptă AfD (Alternativa pentru Germania) a ajuns să fie  măcinat de lupte intestine.

În plus, șansele ca propriul său partid, CDU (Uniunea Democrat-Creștină), să se opună propunerilor franco-germane se reduseseră considerabil din cauză că delegații nu s-au putut întâlni personal. În timpul perioadei de izolare, întâlnirile CDU s-au desfășurat online, lăsând puțin loc unor comploturi prin colțuri mai întunecoase.

Nu toți observatorii doamnei Merkel cred că fondul de redresare ar însemna o politică de cotitură, iar aliații cancelarului din propriul partid s-au grăbit să le semnaleze conservatorilor în ale fiscului că fondul de redresare va purta amprenta caracteristică a CDU, prin obligațiuni cu termen-limită de scadență, fiind totodată legat de anumite proiecte.

Jana Puglierin, care conduce birourile din Berlin ale Consiliului European pentru Relații Externe, a declarat că, dacă a existat un moment în care Angela Merkel s-a răzgândit acceptând să se implice și mai mult în difuzarea greutăților, atunci acel moment a fost în ziua de 5 mai, când Curtea Constituțională din Karlsruhe a contestat legalitatea unui program prin care Banca Centrală Europeană ar fi urmat să cumpere obligațiuni.

“Guvernul german are obiceiul să tolereze niște politici pe care, la modul declarativ, le respinge“, a spus dna Puglierin. “Verdictul de la Karlsruhe a făcut imposibil pentru Germania un lucru pe care ea îl tolerase de multă vreme… Alternativa a creat brusc niște presiuni“.

Merkel și Macron de-abia ce-și părăsiseră tribunele de la care își făcuseră declarațiile, cînd un ‘glonț de avertisment’ a fost tras de ‘cei patru economi’ din UE, care au făcut opinie separată prin glasul cancelarului Austriei, Sebastian Kurz. La sfârșitul săptămânii trecute, Austria, Danemarca, Olanda și Suedia și-au dezvăluit propriul plan, susținând un fond de redresare bazat pe niște credite care “să nu ducă la o reciprocitate a datoriilor“.

În același timp, unii beneficiari de pe urma fondurilor UE se tem că banii vor fi mai degrabă direcționați spre sud decât spre est. Premierul ceh Andrej Babis a declarat în presa națională că “ar fi nedrept să fii penalizat pentru că ai avut succes“, el referindu-se astfel la numărul redus de cazuri de coronavirus din țara sa.

Deschiderea jocurilor lansează perspectiva unui nou blocaj cu privire la euro, dar totuși, dna Grymbaskaite, care este o veterană a reuniunilor pe tema crizelor din UE, este convinsă că se va ajunge la un compromis. Ea a spus că, începând din luna februarie, când liderii nu s-au înțeles în privința bugetului pe șapte ani, s-a semnalat o schimbare importantă. “Germania s-a oferit să acopere o bună parte din bani ca să salveze economia europeană. Nici mai mult, nici mai puțin… Cum poți bloca așa ceva?“

Stubb, care a fost ministru de finanțe al țării sale și care a participat la multe reuniuni pe tena salvării bugetare, se așteaptă și el la un compromis, dar care nu va mulțumi pe deplin nici Nordul, nici Sudul, nici Estul și care nici nu va fi similar cu propunerile inițiale franco-germane. Pentru el, este vorba despre o poveste europeană clasică, o poveste care apare după un șir de crize și după haos și care se sfârșește prin  “soluții nu tocmai optime“.

“Va exista o soluție bună, dar, desigur, ea nu va fi tocmai optimă din cauză că așa se iau deciziile europene prin definiție“.

Sursa: The Guardian / Articol de Jennifer Rankin și Philip Oltermann / Traducerea: Alexandru Danga