ENERVANT(3) – opera lui Gheorghe Schwartz

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT sau cum s-a descurcat Maestrul Doctor Gustav R. Propp în scorbură și ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020

5.

Sâmbătă

Dar să revenim la zilele de după 3 iunie, la zilele când nici măcar impresionanta bibliotecă din camera sa de lucru nu l-a ajutat pe Gustav să găsească, la fel ca de obicei, luminișul și cărarea bătătorită pe unde să iasă la lumină. Asta deși cuvântul „pădure” singur nu-l mai scotea din ritmul său glorios. Nu-l scotea cuvântul, dar, întrucât, pentru prima oară, n-a reușit să evadeze din bezna din mijlocul codrului din vis, a rămas vreme de două zile în fotoliu, fumând și cu ochii ațintiți în tavan. Noroc doar că acea noapte de 3 spre 4 iunie s-a nimerit să fie înaintea zilei de sâmbătă, așa că a putut să rămână în aceeași poziție, fără să trebuiască să meargă la tribunal și fără să fie deranjat de clienți. Doamna Propp, care știa prea bine că nu are voie să-l deranjeze nici măcar cu o vorbă cât fuma Gustav aflat în acea meditație, a început să fie îngrijorată văzând că soțul ei nu s-a sculat nici la prânz din fotoliu, nici la cină și nici n-a venit să se culce în pat în noaptea următoare. Duminică a fost o vreme minunată pentru un picnic în Pădurea Stromberg, mai ales că duminica aceea coincidea cu ziua de naștere a fiului Propp și – coincidență – și cu ziua de naștere a doctorului Glach, celebrul chirurg, prietenul din copilărie al lui Propp, dar și cu ziua fiicei Doamnei Tumberstein, soția directorului adjunct al băncii REBINO & FIII. (Dar cine nu-l știe pe atât de spiritualul domn Tumberstein?) Așa că familia Propp – însă fără Gustav, „reținut cu un dosar ce nu putea fi amânat” – a plecat la petrecerea atent pregătită în luminișul de lângă Marea Cruce din Pădurea Stromberg. Și a fost o petrecere atât de reușită încât Doamna Propp a izbutit să-și uite pentru câteva ceasuri îngrijorarea că Domnul Doctor, tot fumând, a rămas de atâta vreme într-o „poziție cataleptică”. Doar când, după ce s-a lăsat de multișor întunericul, s-a întors acasă și l-a găsit în mijlocul unui nor dens de fum, în același loc și în aceeași poziție, a intrat într-o spaimă atât de mare încât, trecând peste interdicția de a nu-l conturba în asemenea momente, a îndrăznit să-l întrebe dacă se simte bine.

Și asta tocmai când Gustav, în sfârșit, a fost pe punctul de a evada din bezna din coșmar! Nepotrivită intervenția Doamnei Propp, chiar necugetată, am putea spune! Luminița abia întrezărită a dispărut din nou.

Aici este momentul să detaliem puțin trăirea enervantă din noaptea de 2 spre 3 iunie. De fapt, până la un punct, nici de data aceea coșmarul n-a fost diferit. Până la un punct, pentru că, după ce se făcea că Domnul Doctor s-a pomenit în mijlocul codrului și nu se vedea nicio cărare, nicio potecă de jur împrejur, nici măcar iarba bătătorită de propriii pași, care l-au adus în acel loc întunecat, de data aceea a luat-o la întâmplare către un copac înalt. Probabil cu gândul de a se cățăra pe el spre a vedea de la înălțime împrejurimile. „Probabil”, fiindcă lucrurile nu-i erau limpezi în starea de panică în care se găsea ori de câte ori somnul îl azvârlea într-un asemenea loc nenorocit. Fapt este că, în loc să încerce să urce pe crengile acelui copac – ce de jos părea mai înalt decât arborii din jur – Gustav dădu într-o parte a trunchiului de o scorbură uriașă. Și intră în ea!

De ce? De ce a intrat în spațiul acela, care s-a dovedit o capcană sinistră, n-ar putea spune decât domnul psihanalist, nu și Gustav însuși. Fapt este că în coșmarul din noaptea de 2 spre 3 iunie, bietul om a simțit un imbold irezistibil de a înainta în cavitatea tot mai îngustă, însă mai adâncă decât a dat impresia că ar fi putut fi, văzând arborele doar de afară. Și ceea ce era mai rău, mai cumplit de rău, era că Domnul Doctor și-a dat seama că n-are loc să se întoarcă, putând doar să se strecoare înainte. (Pe urmă, când s-a trezit, a constatat că nu se poate mișca nici în stare de veghe, atât de strâns s-a învelit în plapuma grea, ferm răsucită în jurul trupului său. Bine, dar, până la urmă, din plapumă a reușit să se elibereze, nu și din tunelul din interiorul copacului…)

În experiențele coșmarurilor anterioare, Gustav se pomenea în codru, dar având libertatea de a rătăci într-o direcție oarecare până să dea de o geană anunțând un luminiș. Că, uneori, luminișul acela se dovedea a fi doar o haltă neînsemnată în drumul spre ieșire e adevărat, dar măcar reprezenta un moment de respiro și o speranță suficientă pentru a insufla puterea de a căuta mai departe. În noaptea de 2 spre 3 iunie, Gustav n-a mai fost doar prizonierul pădurii întunecate, ci chiar prizonierul unui singur arbore. În care a intrat de bunăvoie, în care se mișca tot mai greu și în care, totuși, simțea impulsul imperativ de a se strecura mai departe, tot mai adânc, deși acel „tot mai departe, tot mai adânc” se îngusta și se tot îngusta. („Impulsul imperativ de a se strecura tot mai departe, tot mai adânc” i-ar fi prilejuit psihanalistului ocazia să explice ce și cum, dar Doctorul Gustav R. Propp a văzut că explicațiile specialistului deveneau mereu mai sumbre, așa că a decis să nu mai calce pragul acelui cabinet, întunecos și el. Iar dacă a decis un lucru, n-avea de gând să-și calce propria hotărâre!)

Domnul Doctor ședea în fotoliu de aproape patruzeci și opt de ore (de fapt doar de treizeci și cinci, cum a numărat Doamna acel timp lung), iar când soția a întervenit în căutările sale de a găsi calea de a ieși din coșmar, parcă tocmai atunci a întrezărit salvarea, Soluția. A fost ca un bec ce s-a aprins în capul său, pentru ca întreruperea să-l fi aruncat din nou în beznă. Acum, în continuarea strădaniilor sale, nu mai era în stare decât să se chinuiască să-și amintească acel declic și nu să caute ieșirea din scorbură și, apoi, ieșirea din codru. În continuare, fumând țigară din țigară, căuta doar acel declic.

6.

Despre distinsul avocat Doctor Gustav R. Propp se putea spune orice, dar nu și că ar fi fost ușor de învins. Nici în vis și nici în stare de veghe, deși Domnul Doctor Gustav R. Propp a fost un om bântuit de nenumărate primejdii. Primejdii reale și, mai ales, primejdii imaginare. Or tocmai faptul că a fost permanent bântuit de primejdii l-a călit și l-a făcut să fie un luptător atât de dârz. El știa că după ce va găsi rezolvarea unei probleme, va trebui să se ocupe de următoarea problemă. „Așa-i viața! își spunea, primejdiile sunt ca bolovanii dintr-un râu: dacă te împiedici de ei, poți s-o pățești, să te lovești și chiar să te îneci; dar dacă știi să sari de pe unul pe următorul și tot așa, pe celelalt, te poți descurca de parcă ai trece un pod, iar valurile nu te vor atinge.” Această filozofie a tot repetat-o în fața soției și, mai ales, în fața copiilor săi, pe care-i dorea la fel de luptători cum era și el. (Copiii – Leonora și Fidelio – îl ascultau și, între timp, se gândeau la ale lor.)

Uneori, „bolovanii” pe care trebuia să calce „pentru a putea traversa râul” se dovedeau extrem de lucioși, așa că puteai foarte ușor să aluneci de pe ei și să cazi în apa cea primejdios de iute. Dar Domnului Doctor nu-i era teamă – lui căruia îi era teamă de orice… El trăia cu gândul că disputele de la tribunal, brațul rupt al soției, după ce a căzut pe scări, informația că băiatul chiulește de la școală sau refuzul mașinii de a continua să ruleze pe șosea tocmai când ar fi trebuit să ajungă la un proces important la Curtea Supremă, proces ca și câștigat, toate acestea precum și numeroase altele le socotea provocări pentru capacitatea sa de a învinge. Disputele la tribunal erau sportul lui preferat; brațul fracturat al soției a fost rezolvat cu ajutorul Doctorului Glach, celebrul chirurg, prietenul din copilărie a lui Gustav; fiul chiulangiu a fost adus pe drumul cel drept după o discuție aprinsă și rugămintea la dirigintele clasei să-i trimită zilnic Maestrului Propp un bilețel că băiatul a fost prezent la cursuri; mașina cu probleme a fost lăsată la primul service, iar șoferul a plecat mai departe cu Domnul Doctor cu un automobil închiriat – la toate se găsește o soluție, doar trebuie să nu te dai bătut! (Totuși, doar scena din copilărie, cea când s-a rătăcit în parc a mai lăsat o urmă, chiar dacă Gustav n-o accepta: ori de câte ori ieșea pe poarta casei, simțea un disconfort, o senzație de nesiguranță, ca să nu-i spunem chiar frică.)

Mai dificil este când o veste proastă vine cu întârziere și urmările au avut deja loc, când nu mai ai unde și cu cine să intervii. Dar chiar și atunci, Domnul Doctor nu accepta să se dea bătut, analiza și minimaliza pagubele. Numai două situații se dovedeau și mai dificile, foarte dificile: una, atunci când primejdiile erau doar închipuite – o neplăcere, dar chiar și o nenorocire te poate lovi oricând, n-ai cum să le prevezi pe toate, oricât ai fi de atent! A doua, în vis, când ești prizonierul tenebrelor.

Gustav era perfect conștient că, după ce va găsi ieșirea din coșmar, va trebui să rezolve provocările reale, adică acelea din viața în stare de veghe, că „reale” – cât se poate de reale! – sunt și provocările coșmarelor. „O provocare are darul de a amâna următoarele provocări” continua filosofia de viață a Domnului Doctor și „cu cât este mai mare primejdia prezentă, cu atât acoperă mai bine celelalte primejdii. Ca să nu mai vorbim că de cele doar închipuite nu mai ai timp”.

7.

Așa că în punctul unde Doamna Propp l-a întrerupt pe Domnul Propp din evadarea din scorbură, Gustav se afla în situația în care „cu cât este mai mare primejdia prezentă, cu atât acoperă mai bine celelalte primejdii. Ca să nu mai vorbim că de cele doar închipuite nu mai ai timp”. Altădată, conștiința acestui adevăr îi dădea întotdeauna un impuls suficient luptătorului din el pentru a continua și a birui. Cum am spus: despre distinsul Doctor Gustav R. Propp se putea spune orice, dar nu și că ar fi fost ușor de învins. Nici în vis și nici în starea de veghe.

De data aceasta, însă – deocamdată! – Gustav încă n-a izbutit să iasă din scorbura copacului, ba, mai mult, o forță nebănuită din coșmar îl împingea tot mai adânc înăuntrul strâmtorii ce se îngusta mereu. Enervant! O enervare de cel puțin gradul II! O forță nebănuită din coșmar îl împingea tot mai adânc înăuntrul strâmtorii ce se îngusta mereu, pentru că treaz fiind și șezând în fotoliu de aproape patruzeci și opt de ore (de fapt doar de treizeci și cinci, cum a numărat Doamna acel timp lung), îi era peste putință să priceapă de ce a continuat acel drum nu numai fără perspective, dar care risca să devină de-a dreptul ucigător. Foarte enervant! „Bun, acum sunt aici, în camera mea, pe fotoliul meu, totul n-a fost decât un vis urât” încerca să se liniștească, întrucât – pentru prima oară – vedea că nu e capabil să găsească calea de a ieși din coșmar. Deși parcă a fost așa de aproape de soluția căutată, atunci când soția l-a întrerupt atât de nepotrivit. Așa de aproape… FOARTE ENERVANT! Iată că se enerva și mai mult, tot mai mult!

Cu un efort remarcabil, cum numai Domnul Doctor Gustav R. Propp este capabil, s-a sculat din fotoliu, a trecut pe lângă Doamna Propp fără să-i adreseze nici un cuvânt, s-a încuiat în baie, a făcut un duș prelung, s-a bărbierit…, dar nu s-a simțit, ca altădată, „un alt om”, ca de obicei în urma timpului petrecut în baie. Întâi, că i-au revenit amenințările probabil reale, apoi și cele posibile și doar închipuite. Cele reale îi deranjau ritmul vieții, tabieturile și ordinea priorităților – căci „dacă nu-ți planifici riguros prioritățile, n-ai nicio șansă să-ți atingi scopurile”, după cum le tot repeta alor săi – și nu puține amenințări probabil reale l-au atacat imediat ce au simțit că n-a încercat decât să-și scuture gândurile captive în uriașa scorbură adâncă din vis. Și iată priorițățile reale: în primul rând, era robinetul de la chiuveta din „baia mică”, robinet pentru care două vizite ale unor instalatori s-au dovedit a nu fi fost suficiente spre a fi reparat ca lumea; în al doilea rând, erau două bucăți de faianță căzute; dar tot în primul rând, era și discuția cu profesoara de geografie, care i-a trimis un bilet prin care-l anunța că fata s-a purtat „nepotrivit și încă în mod repetat”, o întâlnire ce-i va rupe după-amiaza în două, ca să nu mai vorbim de pierderea vremii la atelierul auto, unde e tot o problemă în primul rând. Și, bineînțeles, nu s-au lăsat mai prejos nici amenințările posibil doar închipuite: dacă băiatul a găsit o nouă stratagemă de a chiuli, în ciuda înțelegerii cu dirigintele clasei de a-i semna zilnic prezența? Iar Leonora, ajunsă la vârsta necesară pentru a fi admisă la școala de șoferi, dacă va îndrăzni să ia una dintre cele două mașini din garaj pentru „a face o tură” prin cartier, încă înainte de a fi primit carnetul? De la fata asta te poți aștepta la orice! Și, chiar mai mult, dacă în „tura – ilegală! – prin cartier” va provoca un accident?! Ce să mai spui despre ședința soției la medicul stomatolog, unde Doamna Propp va trebui să suporte o intervenție sub anestezie, știut fiind că au fost destule cazuri când anestezia a dat consecințe extrem – dar extrem! – de grave? Pe urmă, nu poate fi omis nici pericolul din baie: locul acela este atât de alunecos încât numai o minune a făcut să nu cadă nimeni din familie și să-și fractureze vreun os. De câte ori iese de sub duș, Gustav răsuflă ușurat: „Am mai scăpat o dată!” Sigur, toate acele evenimente nu s-au întâmplat încă, dar pot să aibă loc oricând. Și în orice ordine. Ori chiar două simultan! În cazul acela, cum se va descurca? Bine, cele mai multe amenințări sunt relativ lesne rezolvabile, însă toate la un loc și fiecare în parte… Da, fiecare amenințare este cronofagă, fiecăreia trebuie să-i jertfești o parte din timpul care îți dereglează ritmul vieții, tabieturile și prioritățile! Enervant.

A, și să nu uităm că mâine are de apărat într-o speță pentru care, iată, nu s-a pregătit deloc!

Doamna Propp umblă pe vârful picioarelor. Își cunoaște prea bine perechea și știe că a făcut un lucru grav, un lucru nepermis, întrerupându-i gândurile. Iar faptul că Gustav s-a sculat și a trecut pe lângă ea fără să-i adreseze niciun cuvânt… Doamnei Propp i-ar fi venit să intre ea în scorbura din vis, noroc doar că nu știa de scorbura aceea.