https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2020/05/coronavirus-masca-strada-distantare-pexels-1024x682.jpeg

Laureat al Premiului Nobel: Abordarea europeană a pandemiei de coronavirus a fost mai bună pentru economie decât cea americană

by

Liderii europeni şi-au protejat mai bine economiile de pandemia de coronavirus decât omologii lor americani, consideră Christopher Pissarides, profesor de economie şi ştiinţe politice la London School of Economics şi deţinător al unui premiu Nobel în economie obţinut în 2010, relatează CNBC, citată de News.ro.

Pissarides a declarat pentru CNBC că atenţia acordată de europeni prevenirii pierderii veniturilor va juca un rol esenţial în eventuala redresare economică.

”Abordarea europeană va ajuta economia mai bine pentru că menţine angajaţii şi angajatorii împreună, iar acest lucru va accelera redresarea, la momentul potrivit”, a spus profesorul.

Acesta a arătat că angajaţii nu ajung să facă alte lucruri, pierzându-şi competenţele, pe care ar trebui să le reînveţe la revenirea la serviciu.

Guvernele la nivel mondial au adoptat măsuri fiscale şi monetare de stimulare fără precedent, pentru a compensa impactul măsurilor de distanţare socială.

Preşedintele american Donald Trump a aprobat în martie un program istoric de 2.000 de miliarde de dolari pentru combaterea efectului pandemiei, care a inclus plăţi unice către populaţie, împrumuturi şi granturi pentru companii, pentru a descuraja concedierile, şi a întărit asigurările pentru şomaj.

În cele nouă săptămâni de la impunerea restricţiilor care au dus la blocarea unor părţi mari din economia SUA, 38,6 milioane de americani au solicitat indemnizaţii pentru şomaj, companiile fiind obligate să concedieze angajaţi sau să îi trimită în şomaj tehnic.

În Statele Unite, salariaţii trimişi în şomaj tehnic sunt în continuare angajaţi şi beneficiază de anumite asigurări, cum este cea medicală, dar nu au salariu şi trebuie să solicite indemnizaţii pentru şomaj, care diferă de la stat la stat.

În Europa, autorităţile au luat măsuri mai agresive pentru protejarea pieţei muncii de efectele epidemiei de Covid-19, multe ţări subvenţionând salariile.

Statul german finanţează două treimi din salariile angajaţilor companiilor, chiar dacă aceştia nu lucrează. Angajaţii au dreptul să lucreze part-time, ceea ce reduce costurile pentru guvern.

Franţa are un program similar, guvernul plătind 70% din venituril brut al angajaţilor, dacă aceştia nu lucrează sau lucrează mai puţine ore din cauza crizei coronavirusului.

În Marea Britanie, guvernul plăteşte 80% din veniturile angajaţilor aflaţi în şomaj tehnic, de până la 2.500 de lire sterline pe lună, în timp ce guvernul irlandez acoperă 85% din salariul acestora.

Peste 30 de milioane de lucrători din cele mai mari cinci economii din Europa, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Spania, au beneficiat de susţinerea salariilor de către stat, până la sfârşitul lunii aprilie, potrivit datelor publicate de Finncial Times.

Pissarides, un economist britanico-cipriot, a afirmat vineri că prin concentrarea pe protejarea veniturilor, politicienii europeni vor susţine şi moralul de pe piaţa muncii, ceea ce va ajuta la redresarea economică a regiunii.

”Dacă în pofida a tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru cu pandemia ai încă un loc de muncă, iar angajatorii au rămas în contact cu angajaţii chiar dacă aceştia nu au putut merge la serviciu, aceste lucruri sunt foarte importante pentru momentul în care vine redresarea”, a spus economistul.

Produsul Intern Brut al Uniunii Europene s-a contractat cu 3,3% în primul trimestru, potrivit datelor publicate marţi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în timp ce PIB-ul SUA a scăzut cu 1,2%. În termeni anuali, PIB-ul SUA a scăzut cu 4,8% în primul trimestru, potrivit datelor guvernamentale publicate la sfârşitul lunii aprilie.

Sursa: News.ro

Sursa foto: Pexels