https://media.publika.md/md/image/202004/w720/coronavirus_11336200.jpg
Foto: aljazeera.com

PUBLIKA.MD

COVID-19 la nivel mondial: Peste 347.000 de morţi și mai mult de 5,5 milioane de persoane infectate

by

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 347.723 de morţi în lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, marţi, la orele 19.00 GMT.

Peste 5.541.590 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 2.191.200 sunt considerate vindecate în prezent.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate, potrivit Agerpres.

De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 3.565 de noi decese şi 86.893 de cazuri noi. Ţările care numărat cele mai multe decese sunt Brazilia cu 807 morţi noi, Statele Unite (636) şi Spania (283).

SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 98.584 de decese pentru 1.671.728 de cazuri. Cel puţin 379.157 de persoane au fost declarate vindecate.

După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Regatul Unit cu 37.048 de morţi pentru 265.227 de cazuri, Italia cu 32.955 de morţi (230.555 de cazuri), Franţa cu 28.530 de morţi (182.722 de cazuri) şi Spania cu 27.117 morţi (236.259 de cazuri).

intre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia, cu 81 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Spania (58), Regatul Unit (55), Italia (55) şi Franţa (44).

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao), unde s-a declanşat pandemia la sfârşitul lui decembrie, a raportat oficial 82.992 de cazuri (şapte cazuri noi de luni până marţi), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 78.277 de vindecări.

Europa totaliza marţi, la orele 19.00 GMT, 173.665 de decese pentru 2.057.043 de cazuri, SUA şi Canada 105.291 de decese (1.758.341 de cazuri), America Latină şi Caraibe 41.665 de decese (774.772 de cazuri), Asia 14.500 decese (466.830 de cazuri), Orientul Mijlociu 8.961 de decese (358.699 de cazuri), Africa 3.511 decese (117.423 de cazuri) şi Oceania 130 de decese (8.491 de cazuri).