https://i0.1616.ro/media/2/2701/33658/19372038/1/oms-tw.png?width=860

Coronavirus - OMS suspendă testele clinice cu hidroxiclorochină ca măsură de precauţie

by

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că a suspendat "temporar" testele clinice cu hidroclorochină pe care le coordonează cu parteneri din mai multe ţări, ca măsură de precauţie, scrie AFP.

Această decizie vine ca urmare a publicării, vineri, a unui studiu în revista medicală The Lancet, care consideră ineficientă sau chiar dăunătoare utilizarea clorochinei sau a derivaţilor acesteia, cum ar fi hidroxiclorochina împotriva Covid-19, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cursul unei conferinţe de presă online, precizând că suspendarea a fost decisă sâmbătă.

OMS a lansat acum două luni studii clinice în special cu hidroxiclorochină, numite "Solidaritate", cu scopul de a găsi un tratament eficient contra Covid-19.

În prezent, "mai mult de 400 de spitale din 35 de ţări recrutează activ pacienţi şi aproape 3.500 de pacienţi au fost recrutaţi în 17 ţări", a explicat directorul OMS.

Însă, potrivit studiului vast apărut în The Lancet, nici clorochina, nici derivatul hidroclorochina nu sunt eficiente contra Covid-19 la bolnavii internaţi, şi aceste molecule cresc chiar riscul de deces şi aritmie cardiacă.

Studiul a analizat date de la aproape 96.000 de pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 internaţi în 671 de spitale între 20 decembrie 2019 şi 14 aprilie 2020, externaţi sau decedaţi ulterior. În jur de 15.000 dintre ei au primit una dintre cele patru combinaţii (doar clorochină sau asociată cu antibiotic, doar hidroxiclorochină sau asociată cu acelaşi antibiotic), apoi aceste patru grupe au fost comparate cu 81.000 de bolnavi din grupul de control care nu a primit acest tratament.

Testele coordonate de OMS şi de partenerii săi cu privire la hidroxiclorochină vor fi suspendate în timp ce "datele" colectate prin studiile Solidaritatea "vor fi examinate", a indicat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

"Este vorba despre o măsură temporară", a precizat Dr. Soumya Swaminathan care se ocupă de departamentul Ştiinţific al OMS.

Hidroxiclorochina este un derivat al clorochinei, prescrisă de mai multe decenii contra malariei. Mai este prescrisă contra lupusului sau poliartritei reumatoide.

Hidroxiclorochina cunoaşte de la sfârşitul lui februarie o notorietate inedită de când profesorul francez Didier Raoult a făcut publice mai multe studii care, potrivit acestuia, arată o eficienţă a hidroxiclorochinei asociată unui antibiotic, azitromicina.

Popularizarea hidroxiclorochinei din prezent se datorează şi preşedintelui american Donald Trump care a susţinut că el a luat acest medicament zilnic preventiv.

În Brazilia, preşedintele Jair Bolsonaro este convins de efectele sale, Ministerul Sănătăţii recomandând folosirea medicamentului de către toţi pacienţii cu simptome uşoare.

Luni, directorul OMS a amintit că hidroxiclorochina şi clorochina "sunt recunoscute în general ca sigure pentru pacienţii cu boli auto-imune sau cu malarie".