Ambasada Chinei în Franţa susţine că i-a fost atribuită o caricatură în mod fraudulos împotriva SUA, după piratarea contului de Twitter
by Andreea NăstaseAmbasada Chinei în Franţa a afirmat luni că contul său Twitter i-a fost "piratat" după publicarea în numele său a unei caricaturi ironizând SUA, care a declanşat un val de reacţii pe reţelele de socializare înainte de a fi retrasă, potrivit France Presse.
"Clarificare: Cineva a falsificat contul oficial de Twitter al Ambasadei Chinei publicând un desen intitulat 'Cine urmează?'. Ambasada ţine să condamne şi se declară în continuare ataşată principiului veridicităţii, obiectivităţii şi raţionalităţii informaţiilor", a reacţionat ambasada chineză din Paris, potrivit agerpres.ro.
Desenul incriminat arată Moartea, drapată în culorile steagului american, în faţa unei uşi închise, deasupra căreia apare înscris Hong Kong. "Este ultima dintr-o serie de uşi, toate deschise, fiecare cu un prag însângerat şi purtând numele unei ţări: Irak, Siria, Ucraina, Libia, Venezuela".
Pe coasa pe care o ţine Moartea, o pată a fost interpretată a fi steaua lui David de un mare număr de internauţi, care au văzut în aceasta un mesaj antisemit şi complotist despre o presupusă alianţă americano-israeliană pentru a destabiliza Hong Kong.
"Abject şi antisemit!", a comentat Antoine Bondaz, profesor la Institutul de Ştiinţe Politice din Paris. Alţi internauţi au invitat ambasada să-şi ceară scuze.
Totuşi, unii internauţi au subliniat că este vorba despre o deturnare a unei prime caricaturi, care înfăţişa Moartea îmbrăcată în drapelul chinez, cu uşi intitulate: Mongolia Interioară, Xinjiang, Tibet, Hong Kong, Taiwan. Şi aceeaşi mică pată pe coasă.
Dezminţirea ambasadei nu a convins totuşi: "'Caricatura' respectivă continuă să primească like-uri pe adresa ambasadei. Ambasada Chinei are mari probleme să-şi recunoască erorile şi să-şi ceară scuze", afirmă acelaşi Antoine Bondaz.
Ambasada Chinei în Franţa s-a remarcat în ultimele săptămâni printr-o serie de mesaje pe Twitter puţin diplomatice, subliniază AFP.
În ultimele zile, ea a suscitat de asemenea revolta diasporei uigure prin urarea pe Twitter "Eid Mubarak", salut tradiţional utilizat de musulmani pentru a-şi ura sărbători fericite de Eid ul-Fitr, care marchează sfârşitul Ramadanului. Reacţiile indignate au curs: "Ruşine să vă fie!", "FreeUigurs" etc.
Experţi şi organizaţii de apărare a drepturilor omului acuză Beijingul că ar fi internat în Xinjiang, regiune uigură din nord-vestul Chinei, cel puţin 1 milion de musulmani, în principal uiguri, minoritate turcofonă.
"Aţi închis în lagărele voastre naziste milioane de uiguri, aţi interzis chiar cuvintele 'Bismillah', 'Elhemdulila' sau 'Alla'qa amanet', aţi distrus toate cărţile noastre, i-aţi obligat musulmani să vă mănânce porcii şi aţi organizat serbări ale berii în timpul Ramadanului. Şi îndrăzniţi asta!", a reacţionat socioloaga franceză de origine uigură Dilnur Reyhan, preşedinta Institului uigur din Europa.
"Şi Joseph Goebbels ne dorea de asemenea un Pessah bun, iar legiunile romane un Crăciun fericit. Uigurii sunt deportaţi pentru că citesc Coranul, pentru că îşi fac urări de Ramadan şi îndrăzniţi asta?", a comentat de asemenea eurodeputatul francez Raphael Glucksmann.