https://i0.1616.ro/media/2/2701/33670/19372009/1/twitter-wimbledon.jpg?width=860

Dominic Thiem, Alexander Zverev şi Grigor Dimitrov, la Adria Tour, competiţie organizată de Novak Djokovici

by

Dominic Thiem, Alexander Zverev şi Grigor Dimitrov vor participa la Adria Tour, competiţie organizată de Novak Djokovici în Balcani, în perioada 13 iunie – 5 iulie.

"Am o veste excelentă, Saşa Zverev a confirmat că va veni la Belgrad", a declarat Djokovici, luni, în capitala sârbă.

Adria Tour se va desfăşura în Serbia la Belgrad (13-14 iunie), în Croaţia la Zadar (20-21 iunie), în Muntenegru (27-28 iunie), în Bosnia la Banja Luka (3-4 iulie) şi se va încheia tot în Croaţia, la Zagreb, în data de 5 iulie, când va avea loc un meci demonstrativ între Djokovici şi bosniacul Damir Dzumhur.

Până acum şi-au mai confirmat participarea austriacul Dominic Thiem, bulgarul Grigor Dimitrov şi sârbul Viktor Troicki.

Djokovici îşi propune prin această competiţie să strângă fonduri pentru proiecte umanitare.

Competiţia se va desfăşura sub forma a două grupe de patru jucători. Cei mai buni doi sportivi din fiecare grupă se vor înfrunta în finală.

Toate meciurile vor fi televizate.