Kandia: Mediul privat este singurul care suportă costul crizei. Suntem discriminați
Kandia Dulce, companie deţinută de grupul austriac Meinl, susține că Guvernul român discriminează mediul privat prin măsurile pe care le-a luat în perioada stării de urgență referitoare la veniturile și beneficiile sectorului public. Producătorul român de dulciuri avertizează că „vom parcurge o perioadă de criză economică care ne va afecta pe toți”, scrie retail.ro.
„Guvernul a implementat câteva măsuri de sprijin economic pentru sectorul privat pe care le apreciem. Sectorul privat a fost lovit din plin de restricțiile impuse de starea de urgență și își va reveni greu. S-a vorbit despre solidaritate în acestă perioadă, dar vedem cu toții că singurii care suportăm costul crizei economice declanșate suntem noi, cei din mediul privat. Cei din sectorul public au toate veniturile și beneficiile asigurate în continuare, deși mulți au încetat activitatea în acestă perioadă. Guvernul, din păcate, discriminează mediul privat prin acestă abordare”, transmit reprezentanții Kandia Dulce.
Citește și: Ady Hirsch, CEO Alka: Aștept din partea statului să amâne plățile de taxe
În perioada stării de urgență, vânzările de dulciuri s-au prăbușit. "Criza economică ne va afecta pe toți"
De la jumătatea lunii martie, după declanșarea restricțiilor impuse de starea de urgență, producătorul de dulciuri a înregistrat scăderi de consum pe toate segmentele de piață. Dacă în primele două săptămâni din martie, vânzările erau peste anul precedent, după închiderea școlilor și declararea stării de urgență, compania a înregistrat o scădere bruscă. Astfel, în perioada martie-aprilie, vânzările au scăzut cu 42% față de anul precedent.
„Ne așteptăm ca vânzările și implicit consumul să crească treptat, pe măsură ce se ridică restricțiile și oamenii revin la o viață normală. Vom parcurge însă în continuare o perioadă de criză economică care ne va afecta pe toți”, spun cei de la Kandia Dulce, companie deţinută de familia austriacă Meinl, care mai controlează și Heidi Chocolat, un alt producător local de ciocolată.
Citește și: Producătorul român de înghețată Topgel investește un milion de euro în fabrica de la Craiova
Kandia Dulce este unul dintre producătorii români de dulciuri, cu un portofoliu care include ciocolată, patiserie, biscuiți și produse zaharoase. Printre brandurile pe care le deține se numără Rom Autentic, Măgura, Făgăraș, Kandia, Primola, Laura, Sugus, Papi, Silvana, Ulpio și Anidor. În 2013, grupul Julius Meinl a achiziționat Heidi Chocolat, deținut de Laderach. Cele două companii, Kandia Dulce și Heidi, au rămas companii de sine stătătoare. Ambele sunt deținute de noul grup – KEX Confectionary.