Accident îngrozitor în Arad! Trei persoane au ajuns la spital. Imagini de la fața locului. FOTO
by T.SUn accident rutier s-a petrecut pe Drumul Național 7, între Pecica și Nădlac și s-a soldat cu trei victime. La fața locului au intervenit pompierii arădeni, ambulanța, dar și pompierii voluntari din Pecica. Se pare că vinovat ar fi un șofer de 22 de ani.
În cursul serii zilei de luni, mai multe echipaje de salvare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad și ale ambulanței și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pecica au intervenit la Pecica, pe Drumul Național 7, unde s-a produs, în jurul orei 16, un accident rutier.
Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții ISU Arad, accidentul s-a soldat cu trei victime, dintre care una rămăsese încarcerată, însă a fost scoasă din autoturism. Acestora li s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Vinovat ar fi un tânăr de 22 de ani
Din primele cercetări la fața locului, s-au constatat următoarele: „Astăzi, 25 mai a.c., în jurul orei 16:30, un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Nădlac înspre Arad, pe D.N.7, la km 582+300m, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul din față, condus de o femeie de 40 de ani, din Nădlac, intrând în coliziune. În urma evenimentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a unui tânăr de 18 ani, pasager în autoturismul condus de femeie.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad, la aproape patru ore după producerea accidentului.