Suedia depăşeşte pragul de 4.000 de morţi din cauza covid-19
by Valentin ViduSuedia, care a adoptat o abordare suplă împotriva noului coronavirus, a anunţat luni că a înregistrat peste 4.000 de morţi din cauza covid-19 - 90% în vârstă de peste 70 de ani, relatează AFP.
La 33.843 de cazuri confirmate de covid-19, Agenţia publică a sănătălii a înregistrat 4.029 de morţi în această ţară cu 10,3 milioane de locuitori.
Potrivit site-ului Worldometer, rata mortalităţii din cauza covid-19 este de 399 la un milion de persoane în Suedia.
Este vorba despre o rată mai mare decât în ţările nordice vecine - Norvegia (43 de morţi la un milion), Danemarca (97), Finlanda (56) - care au impus măsuri de izolare.
Această rată este însă mai mică decât în Spania (615), regatul Unit (542) sau Franţa (435).
Suedia nu şi-a izolat populaţia şi a menţinut deschise şcolile, cafenelele, barurile şi restaurantele, cerând fiecăruia să respecte distanţarea socială şi ”să-şi asume responsabilitatea”.