În Italia, 60.000 de voluntari vor monitoriza respectarea măsurii de distanţare socială
În Italia, 60.000 de voluntari vor fi recrutați de autorități pentru a monitoriza modul în care cetățenii italieni respectă regulile de distanţare socială în această etapă de relaxare a restricţiilor. Voluntarii nu vor aplica sancțiuni, ci vor populariza comportamentul adecvat.
Planul, anunţat de ministrul afacerilor regionale, Francesco Boccia, vine pe fondul îngrijorării crescute faţă de respectarea regulilor de distanţare socială pe plaje, în baruri sau pieţe publice. Voluntarii vor fi numiți ”asistenți civici” și vor purta veste albastre.
Citește și: Îmbulzeală în cafenelele şi pe plajele din Italia în primul weekend de la ridicarea restricţiilor
Voluntarii nu vor ''aplica sancţiuni, ci vor populariza comportamentul adecvat'', a declarat primarul din Bari şi directorul Asociaţiei Primarilor din Italia (ANCI), Antonio Decaro, potrivit ediţiei de luni a ziarului La Repubblica.
Un apel la recrutare a fost deschis pentru toţi cetăţenii, dar cu prioritate pentru şomeri şi beneficiari ai ajutorului de asistenţă socială și urmează să fie publicat de Agenţia de Protecţie Civilă, săptămâna aceasta, a scris Boccia pe Facebook.
Italia a fost grav afectată de epidemia de coronavirus și a atins apogeul la sfârşitul lunii martie, după săptămâni de scădere a numărului de cazuri de infecţie. Țara a ieșit din izolare pe 18 mai.
Începând cu data de 3 iunie Italia va suspenda interdicțiile de călătorie între regiuni și va redeschide granițele pentru turiști din alte țări din Uniunea Europeană.
De duminică, Italia a raportat 32.785 de decese cauzate de COVID-19 şi 229.858 de cazuri de infectare.
Loading...