https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2018/03/Vladimir-Putin-1024x632.jpg

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a fost externat după ce medicii au stabilit că s-a vindecat

by

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, a ieşit din spital după ce şi-a revenit de pe urma infecţiei cu noul coronavirus, a transmis luni agenţia Interfax, preluată de DPA, transmite Agerpres.ro.

Peskov, în vârstă de 52 de ani, a dezvăluit în urmă cu două săptămâni că urma un tratament împotriva COVID-19. Potrivit Interfax, Peskov a suferit de pneumonie la ambii plămâni.

Alţi patru responsabili de rang înalt ai administraţiei ruse au contractat noul coronavirus: premierul Mihail Mişustin – care a revenit în activitate săptămâna trecută -, ministrul construcţiilor, cel al ştiinţei şi cel al culturii.

Rusia a raportat peste 350.000 de cazuri de contaminare cu coronavirus, al treilea cel mai grav bilanţ la nivel mondial, după SUA şi Brazilia, conform datelor comparative compilate de Universitatea Johns Hopkins.