Kelemen Hunor, la „Marius Tucă Show”: Iohannis a devenit un preşedinte jucător cu mai puţin talent decât Băsescu. Tot timpul, Johannis a vrut să pară alt preşedinte
by Bogdan CiucăMarius Tucă: Cum de n-aţi participat la acea conspiraţie cu domnul Ciolacu?
Kelemen Hunor: Nu am fost invitat la acea întâlnire. Iohannis trebuie saă ştie ce s-a întâmplat.
Marius Tucă: Vă explicaţi această ieşire a domnului Iohannis? Kelemen Hunor: E greu să ajung la o concluzie chiar şi pentru mine însumi. Sunt două posibilităţi de a înţelege.1. Atragerea atenţiei de la problemele reale. Lucrurile nu mergeau foarte bine. Şi cartea maghiară a mai fost folosită de multe ori în 30 de ani, dar nu de către preşedinte. Preşedintele are cea mai mare responsabilitate. 2 O schimbare de paradigmă. S-a folosit de această pandemie şi e un moment foarte bun să vii cu un astfel de mesaj.
Preşedintele ştie că nu a avut loc nicio înţelegere. Ştia că va fi respins acel proiect. Eu mai degrabă cred că e o schimbare de paradigmă şi nu un accident pe parcurs. A folosit limba maghiara în batjocură salutandu-i pe cei de la PSD. Nu foloseşti o limbă ca să îţi baţi joc de celălalt. E foarte grav. Niciun preşedinte nu a făcut aşa ceva. Băsescu era mult mai rafinat în a băga băţul prin gard la anumite partide politice. Dacă trebuia să spună un lucru atât de grav, trebuia să aibă nişte informaţii. Mă gândesc şi încerc să înţeleg ce a vrut preşedintele. Când spune preşedintele e extrem de grav. Nu e un om politic oarecare.
Marius Tucă: Iohannis trebuia să aiba un partener în UDMR. Cred că v-au îndepărtat. Ce s-a întâmplat pe scena politica? Kelemen Hunor: Trebuie să ne uităm la evoluţie ca să avem o poză reală. Preşedintele şi PNL au simţit că PSD pierde viteză şi au dorit să meargă spre a dărâma guvernul Dăncila. Ceea ce e absolut firesc din partea unui partid de opoziţie. Au avut un singur gând. Să meargă către alegerile anticipate. Ei nu s-au gândit să guverneze până în decembrie 2020. Noi am avut o înţelegere în noiembrie, care a fost până la urmă incălcată de Orban, legat de ordonanţa de urgenţă. Ei nici atunci nu au renunţat la anticipate. Încă din ianuarie erau nişte note spre guvern în care spuneam că Europa nu e ferită de pandemie. Au venit cu Cîţu. Jocurile au fost schimbate. Acum sunt nevoiţi să guverneze până la alegerile parlamentare. Noi am spus că încercăm să îi ajutăm. Ne-am dus la vot. Totul s-a resetat. Şi s-au trezit că trebuie sa guverneze. Covidul a rasturnat totul. Încă nu şi-au revenit. Marius Tucă: Cum vedeţi desfăşurarea evenimentelor? Kelemen Hunor: Vor guverna, că n-au încotro. Nu ne-am gândit la o moţiune de cenzură. Nici n-am discutat cu colegii din parlament. Nu ne-au căutat. O moţiune de cenzură. Nu cred că PSD îşi doreşte să guverneze. Să dărâmi guvernul şi să nu pui nimic în locul lui. Eu nu cred că se poate pune în aplicare un guvern de uniune naţională. Criza sanitară va trece. Dar criza economică ne va afecta pe toţi. Vom fi loviţi mai tare decât multe alte state din UE. Dar nu cred că e posibil pentru 5-6 luni să pui un guvern de uniune naţională. La un guvern de uniune naţională trebuie o colaborare. Îi vedeţi pe PSD-işti colaborând cu cei de la USR? Marius Tucă: Nu văd nicio colaborare. Kelemen Hunor: De moţiune de cenzură vorbesc mai mult cei de la PNL. Ei abia aşteaptă să fie daţi jos de la guvernare. PSD, ALDE, PRO Romania au majoritate. Matematic, ei pot guverna dacă vor. Pot forma majoritate. Dar nu cred că doresc acest lucru. Nici măcar USR-ul nu a vrut să intre la guvernare. Dacă lucrurile se complică, vom putea vota o moţiune în septembrie. Despre atacurile la adresa CCR Kelemen Hunor: 3 ani de zile au atacat la CCR toate proiectele posibile şi imposibile. Până la urmă, noi am făcut din CCR un jucător important pe scena politică. Mergem la CCR cu orice proiect. Curtea n-are încotro. Dacă a fost sesizată, trebuie să se pronunţe. La CCR ar trebui să te duci când există o problemă foarte, foarte gravă. Spunem că suntem un stat de drept, dar atacăm toate instituţiile statului. Nu ştiu unde vom ajunge. Marius Tucă: Aţi vota o moţiune de cenzură? Kelemen Hunor: Vom vedea la momentul potrivit. Oamenii aşteptau de la guvern o direcţie. Din 3 în 3 ore s-au schimbat deciziile. Nici măcar o declaraţie de completat nu au fost în stare să o stabileasca. Nu au făcut lucrurile foarte bine gândite. În categoria spitale COVID s-au pus multe spitale. Foarte mulţi bolnavi cu boli cronice nu mai ajung în spitale. Legat de economie, au fost doar vorbe. N-am văzut nicio decizie. Toată lumea are probleme în perioada aceasta. Eu am propus să vina cu obligaţiuni de stat către populatie. Dacă ei vin cu titlurile de stat şi oamenii investesc, economiiile lor ajung în siguranţă. Trebuiau să caute finanţare pentru a acoperi deficitul bugetar. Să fie investiţii în agricultură. România are nevoie de infrastructura mare. UE a spus să se relaxaze măsurile pentru că fiecare stat are nevoie de infuzie de capital.
Despre IMMinvest Kelemen Hunor: Nu o să meargă. Am vorbit cu oamenii de afaceri şi au spus că nu va funcţiona. Trebuia să meargă către acele zone care pot fi susţinute şi care vor creşte în continuare. N-am înţeles de ce n-au deschis terasele. N-am înţeles de ce nu s-a mers cu relaxarea mai rapid. Oamenii aşteaptă propuneri de la guvern. Să spui ca deschizi hotelurile şi să nu deschizi restaurantele... Sunt multe situaţii când nu înţeleg ce vor să facă. Vom fi nevoiţi să trăim cu această boală. Trebuie să învăţăm să fim responsabili. Trebuie să dai perspectivă oamenilor. Dacă vă duceţi în alte oraşe, o să vedeţi că oamenii se adună. Despre şcoli Kelemen Hunor: Azi am văzut că s-a anulat o licitaţie. Nu suntem în stare să aducem un milion de măşti şi să le distribuim. E aproape imposibil de înţeles. Atunci cum vor asigura măşti pentru elevi? Capacitatea administrativă e foarte scăzută. Despre hidroxiclorochină Kelemen Hunor: La începutul epidemiei, câteva spitale au solicitat. Hidroxiclorochina e produsă şi în Ungaria, care a interzis exporturile. Am scris pe 6 aprilie o scrisoare către ministrul de externe şi la 2 zile am primit răspunsul ca s-a aprobat această cerere. Şi în a doua săptămână, prin Unifarm au ajuns dozele şi în sistemul sanitar românesc.
Marius Tucă: Ce ar fi trebuit să facă sau să nu facă Iohannis? Kelemen Hunor: Trebuia să fie mult mai echilibrat şi mai puţin preocupat de atacurile politice. Iohannis tot timpul a vrut să pară alt preşedinte. A devenit un preşedinte jucător cu mai puţin talent decât Băsescu. Marius Tucă: Care sunt pricipalii miniştri pe care i-aţi schimba? Kelemen Hunor: Mi-e greu să spun. Violeta Alexandru în ultimele zile a fost mai eficientă şi mi-am schimbat părerea despre ea. Şi cu teatrele avem probleme. Să nu laşi nicio speranţă artiştilor, nu e bine.
ULTIMELE ȘTIRI
- Coronavirus în România LIVE UPDATE 25 mai. Numărul morţilor a ajuns la 1.205. Bilanţ actualizat: 213 de noi cazuri de infecţii în ultimele 24 de ore
- Decizia ICCJ: Cererea de eliberare a lui Dragnea a fost respinsă. Judecătorii au admis sesizarea CCR
- Monica Anisie, declaraţie uluitoare: Sunt de acord că şcoala românească nu este o şcoală care să ajute copilul sau tânărul
Mai multe subiecte: Trebuie să repornim businessul Jurnal de carantină
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Taguri: marius tuca show, marius tuca, kelemen hunor