Piața Victoriei: Ministrul Muncii, despre situația muncitorilor sezonieri din Germania | VIDEO
Ieșirea din starea de urgență a determinat mii de români să își reia planurile de plecare la muncă sezonieră în țările din vest.
Ministrul Muncii a vorbit la Europa FM, la emisiunea Piața Victoriei, despre situația muncitorilor sezonieri și despre modul în care sunt tratați aceștia de autoritățile din Germania.
Violeta Alexandru, în dialog cu gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu, moderat de Anca Simina.
Anca Simina: Fenomenul migrației nu este unul nou, doar că acum îl vedem mult mai bine. De aproape 20 de ani, românii au plecat să muncească fie la ferme, fie în altă parte, pleacă dintr-un loc în altul apoi revin în România. Din câte știu, statisticile sunt șubrede, dat fiind că libera circulație este o realitate. Avem astfel de statistici? Știm câți sezonieri pleacă în fiecare an?
Violeta Alexandru: Dacă ar pleca prin AJOFM, am putea avea o asemenea evidență, dar cei mai mulți pleacă pe cont propriu. Vizita mea în Germania mi-a arătat o Românie care merge de 8-10 ani la același angajator din Germania și a fost mulțumită că a încasat niște bani munciți zi-lumină, dar care nu este conștientă asupra implicațiilor referitoare la protecția socială. Contractele de muncă pentru sezonieri sunt un tip de contract de 70 de zile, care nu presupun același regim de inventariere ca restul contractelor de muncă.
Pentru această muncă, unii sunt plătiți și-și schimbă viața acasă, foarte mulți bani. M-am întors cu un plan detaliat discutat cu omologul meu german. Vreau să trecem în revistă un minim pachet de protecție socială pentru români. E de înțeles că cineva vrea un venit imediat, dar eu am datoria să fac mai mult pentru protecția socială, trebuie să-i ajutăm la pensie. Vorbim de un plan al Germaniei pe care să-l facem împreună. Chestiunea este comună. Unele contribuții pot fi plătite aici, altele acolo. Vorbim de contribuțiile sociale care trebuie plătite în contractele de muncă.
CTP: Ne puteți spune cât câștigă un român care muncește în Germania sezonier?
Este o muncă necalificată, se plătește la nivelul salariului minim din Germania, de 7,10 euro/oră net. Pe lună cam 2000 de euro/lună. Unii dintre dânșii câștigă chiar mai mult, pentru că pe lângă norma pe oră, sunt foarte harnici și culeg foarte bine, cu niște eforturi consistente. Câștigă și dublu chiar. Se oprește doar un impozit pe această sumă.
În Germania, controalele echivalente ITM sunt făcute de organe fiscale și structuri care verifică componenta de sănătate. Vă informez că pentru români am cerut să se verifice în ce măsură în ferme există aceste contracte colective pentru pachete minimale de servicii. Asociațiile fermierilor sunt foarte puternice în Germania. Ei se auto-normează, țin anumite standarde și este o rușine să nu lucreze la aceleași standarde ca ceilalți membri din asociație.
Dacă o persoană are COVID-19, am fost asigurată că sistemul medical german se mobilizează imediat. Dincolo de acest pachet minimal, se intervine prin structurile abilitate.
CTP: Dacă n-ar fi izbucnit acest scandal, v-ați fi dus să vedeți ce se întâmplă cu românii care muncesc în Germania? Eu n-am auzit ca un ministru să facă această deplasare.
Aveam mai multe semnale, dar nu așa de profunde ca acestea din ultimele săptămâni. Aveam semnale de multă vreme, dar fizic nu am putut pleca înainte de pandemie. Am numărat zilele până când s-au ridicat restricțiile. Cea mai bună informare este de la oameni direct. Nu mi-a cerut partidul să plec în Germania.
Anca Simina: Ce v-au spus cei cu care ați vorbit? Sunt, în majoritate, tratați ca sclavi? Îi obligă cineva să accepte condiții de cazare dacă nu sunt decente? Oamenii au alternative?
Nu, în majoritate nu. Decența este relativă. Am văzut ferme cu condiții acceptabile, se putea și mai bine, dar am văzut și ferme cu condiții care nu erau grozave. Ministrul Muncii german a spus public “I’m ashamed”, a arătat că se va ocupa de această chestiune. Ar fi bine totuși ca și românii să întrețină condițiile. Nu vreau să generalizez, am văzut ferme și ferme. Oamenii au alternative de cazare. În Spania și în Italia este la fel. Nu se pune problema de a nu fi uman de locuit, se poate mai bine. Ministrul Muncii german mi-a spus că le va pune fermierilor obligații în contract pentru ridicarea standardelor de locuire.
CTP: Îi îndemnați pe români se ducă să muncească în străinătate? Le recomandați să se ducă în Germania?
Nu, nu pot să fac recomandări, doar să aibă toate informațiile înainte să plece. Nu este vorba de rău sau bine. Răul îl decide fiecare, eu am găsit condiții civilizate. Vreau doar să existe comunicare.
Vezi aici emisiunea integrală: