https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
Izolaţi opt luni într-un laborator din Rusia. NASA caută voluntari pentru simularea vieţii pe Marte

Izolaţi opt luni într-un laborator din Rusia. NASA caută voluntari pentru simularea vieţii pe Marte

by

Oameni de pe tot  globul trăiesc în izolare, dar cum ar fi să fii plătit pentru asta? NASA caută voluntari care să trăiască total izolaţi timp de opt luni, într-un laborator din Moscova, Rusia. Experimentul are scopul de a furniza cercetătorilor informaţii ce vor putea fi utilizate de viitorii astronauţi care vor ajunge pe Lună şi Marte. Specialiştii studiază efectele izolării sociale şi ale traiului într-un spaţiu închis asupra voluntarilor, în misiuni spaţiale simulate.

ULTIMELE ȘTIRI


Mai multe subiecte: Trebuie să repornim businessul Jurnal de carantină

Însă nu oricine poate lua parte la un astfel de experiment. Dacă eşti sănătos, ai vârsta cuprinse între 30 şi 55 de ani, vorbeşti fluent rusa şi engleza şi ai pregătire militară, ai însă mari şanse, potrivit CNN.

Experimentul vine în continuarea unei cercetări derulate în 2019, SIRIUS-19, care a durat patru luni şi la care au participat doi americani şi patru ruşi.

Izolarea socială este asociată cu niveluri ridicate de stres şi afectează starea de sănătate fizică şi psihică. Supravieţuirea pentru o perioadă atât de îndelungată într-un spaţiu izolat, fără acces în aer liber şi fără minimum de intimitate, include, potrivit experţilor, şi un risc major de a genera conflicte.

NASA vrea să colecteze cât mai multe informaţii despre evoluţia psihicului celor care iau parte la misiuni izolate, înainte de trimite astronauţi pe Lună şi Marte. Prima misiune cu echipaj uman pe Lună, în cadrul noului program american Artemis, ar trebui să aibă loc în 2024.



Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri: nasa, voluntari, izolare, marte, lună