https://cmedia.romaniatv.net/image/202005/w620/cfr_gratuitate_studenti_politica_psd_1170x658_18932200.jpg

Probleme descoperite la CFR SA! Compania nu a realizat programul de investiţii asumat şi nu a respectat prevederile legale

Compania naţională de căi ferate CFR SA nu a realizat programul de investiţii asumat, nu a respectat prevederile legale în selectarea administratorilor şi nu a făcut audit la nivelul celor opt sucursale regionale, cum prevedea legea ci doar la nivel central, acest lucruri ieţind la iveală în urma unui control realizat de corpul de  control al primului-ministru. 

Imediat cum a fost finalizat, în data de 20 mai 2020, raportul de control a fost transmis către prim-ministru, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, CFR (spre valorificare) şi Curtea de Conturi a României, spre informare.

"Obiectivele acţiunii au constat în verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă în ceea ce priveşte desemnarea şi remunerarea forurilor decizionale ale companiei, precum şi cu privire la atribuirea, încheierea şi derularea contractelor la nivelul companiei. De asemenea, acţiunea de control a avut în vedere verificarea modului de realizare a programelor anuale de investiţii, inclusiv în domeniul asigurării securităţii infrastructurii feroviare, şi a constituirii şi realizării veniturilor, precum şi cu privire la angajarea şi constituirea cheltuielilor la nivelul societăţii", arată Corpul de control al premierului.

Nerespectarea termenelor de declanşare, respectiv de finalizare a procedurii de selecţie pentru directorul general şi directorul financiar al CFR SA, reprezintă contravenţii conform art. 64 alin. (5) şi alin. (6) din OUG nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Citeşte şi: Principalele măsuri de creştere economică anunţate de premierul Ludovic Orban

În perioada 2017 –2019, în cadrul CFR SA, nu s-au dispus şi efectuat misiuni de audit la nivelul celor 8 sucursale regionale, ci doar la nivel central, deşi auditul public intern trebuia să se exercite cel puţin odată la 3 ani inclusiv asupra activităţilor entităţilor subordonate.

"Referitor la capitolul de investiţii s-a constatat că în primul semestrul al fiecărui an bugetar, execuţia bugetară raportată la Bugetul de Venituri şi Cheltuieli (BVC) aprobat, a fost realizată într-un procent scăzut, astfel, la data de 30.06.2017 din bugetul aprobat pentru investiţii a fost executat un procent de 6,13%, la data de 30 iunie 2018 a fost executat în proporţie de 10,40%, iar la data de 30.06.2019 acesta a fost în procent de 26,87%", arată raportul.

În plus, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii CFR SA, elementele infrastructurii feroviare publice au scadenţa depăşită la reînnoire, cu procente cuprinse între 35% şi 92%. Corpul de Control exemplifică elementul de infrastructură feroviară publică „linii curente şi directe", în lungime desfăşurată de 13.545 km, din care este scadent la reînnoire un procent de 73%, respectiv 9.829 km, în anul 2019.

Citeşte şi: Ludovic Orban: "Pensiile vor creşte. Procentul cu care vor creşte va depinde de starea economiei"

"Conform Situaţiilor financiare aferente anilor 2017-2019 a reînnoirilor pe elementele infrastructurii feroviare publice, necesarul solicitat a fost aprobat în BVC CFR SA, în procent cuprins între 27,16% şi 39,75%.Cu toate că alocarea bugetară este într-un procent sub necesarul solicitat de CFR SA, programele de investiţii aferente reînnoirilor se execută în procente sub nivelul bugetului aprobat, astfel, la finele anului 2017, s-a raportat o execuţie bugetară a reînnoirilor de 78,97% din aprobat, la 2018 de 82,32%, iar la data de 30.06.2019 de 2,82%", se mai arată în raport.

La începutul anului 2017 se aflau în evidenţă, pe reţeaua CFR SA, un număr de 1.206 puncte periculoase, însumând o lungime de circa 604 km. Până la data de 30.08.2019, ca urmare a lucrărilor executate, au fost scoase din evidenţă un număr de 74 puncte periculoase şi au apărut alte 39 de puncte noi periculoase, astfel încât, la data de 30.08.2019 se înregistrează în evidenţele Direcţiei Linii un număr de 1.171 puncte periculoase, însumând aproape 592 km.

Citeşte şi: Ce se întâmplă cu programul PRIMA CASĂ. Ludovic Orban: "Vă spun din capul locului"

Potrivit informaţiilor transmise de CFR SA, la data de 30.08.2019 se înregistrau 1.236 restricţii de viteză permanentă cu o lungime totală de 1.335 km. Ca urmare a instituirii restricţiilor de viteză, a fost diminuată viteza medie tehnică cu care se poate circula pe infrastructura feroviară la 68,86 km/h, în comparaţie cu viteza proiectată a reţelei de 86,30 km/h. Cu titlu de exemplu, viteza medie tehnică pe distanţa Bucureşti Nord –Braşov este de 66,78 km/h, în timp ce viteza proiectată pe această distanţă este de 122,54 km/h.

Loading...