https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
Drumul lung şi plin de pericole către casă. Locuitorii unui sat rupt de lume parcurg zilnic acest drum. FOTO

Drumul lung şi plin de pericole către casă. Locuitorii unui sat rupt de lume trăiesc la mii de trepte distanţă de civilizaţie. FOTO

by

Numeroase comunităţi din China se confruntă cu sărăcia extremă, a cărei eradicare se află de mulţi ani în vizorul autorităţilor. Sătenii din Atuleer, provincia Sichuan, au însă un obstacol în plus: trăiesc izolaţi pe vârful unei stânci, acolo unde accesul nu e posibil decât folosind o scară de metal. Urcuşul de 800 de metri către casă e o rutină pentru localnici, care până nu demult aveau o versiune rudimentară, din lemn, a scării modernizate, cu 2.000 de trepte.

ULTIMELE ȘTIRI


Mai multe subiecte: Trebuie să repornim businessul Jurnal de carantină

https://www.mediafax.ro/images/pixel.png

În ciuda îmbunătăţirilor aduse, viaţa rămâne în continuare o provocare pentru localnici. Casele din cărămizi de lut adăpostesc familii niciodată sătule, care se încălzesc şi gătesc puţinul pe care îl au la foc, direct pe pământ.

„Suntem atât de săraci încât nu avem decât porumb şi cartofi. Nimic altceva”, povesteşte un sătean într-un reportaj BBC. Bărbatul nu crede că planul Guvernului, de a elimina în numai trei ani blestemul sărăciei din China, este posibil.

https://www.mediafax.ro/images/pixel.png

Autorităţile susţin, însă, altceva. Construiesc aşezări noi, unde populaţia care trăieşte în condiţii limită, precum cei din Atuleer, să poată începe o viaţă mai blândă, cu acces la educaţie şi servicii de sănătate.

https://www.mediafax.ro/images/pixel.png

Potrivit BBC, peste 5 milioane de oameni au fost relocaţi din comunităţile izolate în ultimii cinci ani. Cei intervievaţi mărturisesc faptul că nu le e dor de condiţiile „tradiţionale”, dar lipsite de igienă pe care le-au lăsat în urmă.

Eliminarea sărăciei este una dintre ambiţiile majore ale guvernului chinez, care şi-a propus în ultimii ani ca ţara să devină „minunea economică a lumii”.

https://www.mediafax.ro/images/pixel.png

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri: china, saracie, guvern, scara, sichuan, atuleer, sat