Premieră în Europa. Doctorii au efectuat un transplant de plămâni pentru a salva viaţa unui pacient infectat cu coronavirus
Medicii de la Spitalul AKH din Viena au realizat în premieră primul transplant de plămâni ca metodă de a salva un pacient infectat cu coronavirus. Conform echipei de chirurgi, femeia avea plămânii atât de infectaţi cu SARS-CoV 2, încât nu avea şanse de supravieţuire fără un transplant.
Femeia are 45 de ani şi a fost operată săptămâna trecută, după două luni de la internarea în spital. Starea de sănătate a acesteia după operaţie este una bună, medicii monitorizând- permanent după intervenţia chirurgicală.
În momentul în care a fost internată cu simptome de coronavirus, femeia nu avea alte afecţiuni, însă starea de sănătate a acesteia s-a deteriorat rapid. Medicii au declarat faptul că plămânul femeii era compact şi nu mai rămăsese nimic din el. Chiar dacă recuperarea avansează bine, medicii spun că va mai dura până când pacienta va putea fi externată.
În lume, nu este pentru prima dată când se recurge la o astfel de metodă extremă pentru a salva viața unui pacient cu COVID-19. În martie fiind realizată în premieră o astfel de intervenție, în China, iar în urmă cu 10 zile presa internațională relata că Vietnamul - care nu are, oficial, niciun deces din cauza SARS-CoV-2 - se pregătea să realizeze un transplant pulmonar pentru a salva viața unui pacient. Cu toate acestea este prima intervenţia de acest gen din Europa.
Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta" din București, a explicat la Digi24 că situația extremă în care ajung acești bolnavi este cauzată de „furtuna de citokine", o reacție exagerată a sistemului imunitar al organismului, care blochează practic funcția respiratorie a plămânului. Provocarea pentru medici nu este transplantul în sine, ci monitorizarea evoluției ulterioare a pacientului. Acești pacienți trebuie urmăriți săptămâni, chiar și luni după intervenția chirurgicală, pentru că poate apărea rejectul de grefă , motiv pentru care acești pacienți trebuie să facă un tratament cu imunosupresoare, a spus Beatrice Mahler.
Loading...