Chicu are o părere, dar nu e de acord cu ea: După ce a jignit România, vrea ca toți să-și caute de probleme în propriul stat
by Jurnal.mdPremierul Ion Chicu a venit astăzi cu prima reacție după scandalul pe care l-a provocat la sfârșitul săptămânii trecute, când a făcut declarații denigratoare la adresa României și, în special, la adresa europarlamentarilor români.
Într-o nouă postare pe facebook, Ion Chicu îndeamnă oficialii guvernamentali din ambele state „să se preocupe de soluționarea problemelor în propria țară”, în timp ce tot el declara zilele trecute că „România geme de cea mai mare corupție din Europa” și că doar în județul Suceava sunt de două ori mai mulți bolnavi de COVID-19 decât în toată Republica Moldova.
Astăzi premierul anunță pe pagina sa de facebook că a avut o întrevedere cu Excelența Sa Domnul Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova. Chicu susține că declarațiile sale de săptămâna trecută au fost interpretate eronat, menționând că „parteneriatul dintre două state independente și suverane trebuie să se bazeze pe respect reciproc” și că nu poate admite imixtiuni politice în treburile interne ale unui stat sau altul.
„Am reiterat gratitudinea pe care o avem față de poporul român pentru suportul oferit pe parcursul pandemiei COVID-19. Acest suport a fost propus și a venit de la români pentru moldoveni necondiționat, reconfirmând relațiile prietenești dintre oamenii care locuiesc pe ambele maluri ale Prutului. Am discutat despre consolidarea parteneriatului strategic dintre RM și România, cadru de relații la care personal țin foarte mult și doresc să fie aprofundat. Acest parteneriat dintre două state independente și suverane trebuie să se bazeze pe respect reciproc și nu poate admite imixtiuni politice în treburile interne ale unui stat sau altul. Mi-am exprimat opinia că acțiunile bazate pe preferințele politice ale exponenților partidelor aflate la putere într-un moment dat la București sau Chișinău, cu atât mai mult aprecierile publice privind nivelul de seriozitate sau performanță a unui guvern sau altuia, nu-și pot avea locul în relațiile și dialogul dintre două țări prietene”, se spune în declarația postată cu puțin timp în urmă de Ion Chicu.
În continuare, Chicu afirmă că Republica Moldova și România au încă foarte multe de făcut pentru a îmbunătăți viața cetățenilor din ambele țări și că cele mai mari restanțe în acest sens sunt la capitolul combaterea corupției, flagel care afectează enorm ambele țări.
„Am ținut să-i exprim Domnului Ambasador regretul pentru modul cum a fost interpretat și apreciat unul din comentariile mele pe rețelele de socializare, care (în opinia mea) în mod absolut neîntemeiat și eronat a fost catalogat drept denigrător în adresa României. Am tot respectul și admirația pentru poporul român, care ca și cetățenii din RM merită o viață cu mult mai bună. Totodată, cred că oficialii guvernamentali din ambele state trebuie să se preocupe de soluționarea problemelor în propria țară”, continuă Chicu.
Mai departe, premierul dă de înțeles că nimeni în afară de structurile europene n-ar trebui să dea calificative evoluției RM în ceea ce ține de integrarea europeană.
„Raportarea și aprecierea progresului pe agenda de asociere a RM cu UE se face în strictă concordanță cu mecanismele de raportare agreate la momentul semnării Acordului de Asociere în 2014. Autoritățile RM raportează despre progresele/eșecurile înregistrate pe această agendă exclusiv structurilor europene”, se mai spune în postarea premierului.
Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute premierul Ion Chicu a adresat jigniri grave României, deranjat fiind de criticile europarlamentarului român Siegfried Mureșan referitor la modul în care guvernarea de la Chișinău implementează reformele și gestionează criza provocată de COVID-19.
Chicu a publicat pe pagina sa de facebook un mesaj denigrator la adresa României și mai ales a europarlamentarilor români, despre care a spus că ar fi „băiețași oploșiți prin structurile europene”, „ratați”, care „nu au realizat nimic în viață și în țară”. Premierul a ținut să spună că România „geme de cea mai mare corupție din Europa”.
Declarația premierului Ion Chicu a fost urmată de o reacție dură din partea României. „Declarații inadecvate și inacceptabile, o lipsă profundă de respect”, a comentat Ministerul de Externe al României, într-o reacție oficială.