Cât de mare este “urgența socială” a redeschiderii școlilor? Modelul francez văzut cu ochi de englez
by Redacția„Modul cum se întâmplă lucrurile acum inoculează părinților o stare de vină. Dacă îi duc la școală pe copii și aceștia se îmbolnăvesc, părinții se vor simți vinovați. Dacă îi țin acasă și pierd în fața altora care merg la școală, se vor simți vinovați. Când guvernezi, trebuie să iei măsuri clare”, este citat de BBC primarul unei localități din Franța. Ministrul educației din această țară spune, dimpotrivă, că redeschiderea școlilor are un scop total opus. Ce se întâmplă în Franța, care a redeschis școlile acum două săptămâni, este luat drept etalon în alte țări, inclusiv în Marea Britanie, unde premierul Boris Johnson a anunțat că merge mai departe cu planul de a redeschide școlile din 1 iunie.
Redeschiderea școlilor este văzută drept un pas-cheie pentru reluarea activităților economice, mai ales în țările cu un calendar școlar ce include activități în bună parte din vară. Discuțiile s-au axat în mare parte, până acum, pe latura sanitar-medicală – cât de sigură sau nu este întoarcerea copiilor la clasă și în ce condiții trebuie să se petreacă – și pe cea utilitară – nevoia ca școlile să înceapă așa încât și părinții să poată munci fără să aibă grija celor mici. Lumea începe, însă, să investigheze și alte mize ce însoțesc acest proces.
- În România, prin decizia de a nu redeschide anul acesta școlile, confuzia pe moment din acest punct de vedere a fost eliminată, dar rămâne, pentru mulți părinți, problema ce se va întâmpla peste vară.
În Anglia, premierul Boris Johnson a anunțat duminică faptul că va merge mai departe cu planul său de a redeschide școlile treptat, din 1 iunie. Potrivit BBC, redeschiderea va începe – ca și în Franța – cu elevii din clase mici, urmând să se extindă ulterior și pentru cei mai mari.