https://www.b1.ro/thumbs/landscape_big/2020/05/25/nicolae-ciuca-ministrul-apararii-parteneriatul-strategic-cu-sua-pilon-esential-al-apararii-romaniei-ambasadorul-zuckerman-n-a-fost-niciodata-mai-puternic-458125.jpg
Foto: Inquam Photos / George Călin

Nicolae Ciucă, ministrul Apărării: Parteneriatul Strategic cu SUA, pilon esențial al apărării României / Ambasadorul Zuckerman: N-a fost niciodată mai puternic

by

Parteneriatul Strategic cu SUA este un „pilon esențial al apărării României”, a afirmat ministrul Nicolae Ciucă, luni, la un eveniment organizat de Ambasada americană la București, cu ocazia „Memorial Day”, ziua în care peste ocean sunt comemorați eroii. La rândul său, ambasadorul Adrian Zuckerman a subliniat că înțelegerea americano-română n-a fost niciodată mai puternică și că poporul român nu are un prieten mai bun decât cel american, transmite Agerpres.
 

Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, a fost la evenimentul organizat de Ambasada SUA cu ocazia „Memorial Day”

 

„Eroii sunt terenul solid” pe care orice națiune și-a construit istoria, a declarat Nicolae Ciucă, scoțând totodată în lumină că, în teatrele de operații din ultimele decenii, românii și americanii au luptat de multe ori umăr la umăr pentru ideile și valorile comune.

Ministrul Apărării Naționale din România a subliniat că prezervarea și apărarea democrației, libertății, statului de drept și respectului pentru oameni au presupus nu numai un imens efort, ci și sacrificiul suprem a sute de mii de bărbați și femei.

„Este datoria noastră să-i onorăm în fiecare zi din viaţa noastră. Suntem azi aici să (...) aducem tribut celor care au ales să-şi sacrifice vieţile pentru un viitor mai bun. Acesta este motivul pentru care sacrificiul lor individual face ca libertatea noastră comună să fie atât de mult preţuită (...). Suntem mândri să fim aliaţii voştri de încredere”, a declarat Nicolae Ciucă, în cadrul evenimentului.

Cu această ocazie Nicolae Ciucă i-a mulțumit lui Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România, dar și Consulatului General, care a asigurat vizele necesare pentru personalul medical și specialiștii CBRN români, care le vor oferi sprijin autorităților locale din statul american Albama în lupta cu pandemia de COVID-19. La nivel de vize ar mai fi de amintit că Visa Waiver era în centrul unei discuții recente între Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, și Adrian Zuckerman.
 

Parteneriatul Strategic dintre SUA și România n-a fost niciodată mai puternic, spune ambasadorul Zuckerman

 

Ambasadorul Adrian Zuckerman a evidențiat importanța „Memorial Day”, explicând că, în această zi, americanii îi onorează „pe cei care au făcut sacrificiul suprem în slujba țării noastre”. Momentul, spune diplomatul, a fost cu atât mai special în contextul efectelor produse de COVID-19 în SUA. El n-a ratat ocazia să le mulțumească ministrului Nicolae Ciucă și lui Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, pentru participarea la eveniment, explicând că prezenţa lor este grăitoare pentru puterea Parteneriatului Strategic bilateral.

Adrian Zuckerman a subliniat că SUA continuă să fie pregătite, chiar în mijlocul unei pandemii, să lupte alături de aliaţii şi partenerii săi, astfel încât să se asigure că libertăţile, pentru care au luptat militarii americani, vor dăinui.

„America continuă să sprijine o Europă puternică şi liberă, legată de valorile noastre comune ale democraţiei şi suveranităţii naţionale", a spus Adrian Zuckerman, care a adăugat că Parteneriatul Strategic bilateral cu România nu a fost niciodată mai puternic şi că România nu are un prieten mai bun decât poporul american.

La rândul său, Zuckerman a afirmat că soldaţi americani şi români au luptat şi au murit unul lângă altul în locuri îndepărtate pentru a păstra obiectivele comune - libertatea, statul de drept şi drepturile fundamentale ale omului.

„Împreună vom înfrânge flagelul COVID. Împreună ne vom reclădi economiile. Împreună ne vom menţine drepturile noastre civile. Împreună nu vom permite influenţe străine maligne pentru a priva oamenii noştri de libertate", a mai afirmat ambasadorul SUA în România.

Ambasadorul Adrian Zuckerman şi ministrul Nicolae Ciucă au depus o coroană de flori în memoria militarilor căzuţi la datorie.