Harghita: Spitalele covid se aglomerează, primarul din Miercurea Ciuc propune folosirea unei clădiri separate pentru pacienţii asimptomatici
by RedacțiaPrimarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, a propus luni folosirea unei clădiri a Asociaţiei Caritas pentru izolarea pacienţilor asimptomatici internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), unde numărul paturilor disponibile este în scădere, transmite Agerpres.
„Dat fiind faptul că numărul cazurilor active în judeţ este de peste o sută şi numărul paturilor de spital din cele două locaţii pentru COVID, Spitalul din Odorheiu Secuiesc, respectiv secţia de Boli Contagioase de la SJU Miercurea Ciuc este unul limitat, trebuie să asigurăm pentru persoanele care au test pozitiv, dar sunt asimptomatice, o posibilitate de izolare în altă parte decât pe un pat de spital dotat cu oxigen. Poziţia noastră a fost şi rămâne ca cea mai bună soluţie, cel mai bun imobil în arealul nostru geografic este clădirea Caritas de la Băile Jigodin, clădire care a funcţionat şi până acum ca şi locaţie de carantină, drept pentru care Jandarmeria are experienţă în a asigura această clădire”, a declarat luni Raduly Robert Kalman într-o conferinţă de presă online, citată de Agerpres.
În ceea ce privește o posibilă reintroducere a restricţiilor de circulație dacă numărul de cazuri va crește, primarul şi-a exprimat speranţa că acest lucru nu se va întâmpla şi că situaţia se va putea gestiona fără să fie nevoie de astfel de măsuri.
„Faptul că de pe 1 iunie deschid terasele este un pas, pot să spun decisiv, în care guvernul central dă un mesaj clar: viaţa trebuie să meargă spre meandrul ei normal, spre rânduirea ei normală. Eu sper şi cred că nici nu trebuie să ne gândim sau să discutăm în următoarele săptămâni sau luni de o revenire la anumite măsuri mai stricte. Asta este dorinţa şi speranţa mea, sper să punem situaţia actuală în limitele fireşti, pe mijloacele pe care le avem în dotare şi să nu fie nevoie de restricţii”, a spus Raduly Robert Kalman.
Județul Harghita s-a remarcat la debutul pandemiei de coronavirus în România ca unul dintre județele cu cele mai scăzute rate de infectare, dar numărul persoanelor care au contactat coronavirusul a început să crească semnificativ de la începutul lunii mai.
Sursa Foto: G4Media.ro