https://i0.1616.ro/media/2/2701/33639/19371402/3/eid-al-fitr-tw.png?width=860
China îl acuză pe Trump că o antrenează într-un nou ”Război Rece” din cauza covid-19, care afectează sfârşitul Ramadanului (Foto: Twitter)

China îl acuză pe Trump că o antrenează într-un nou ”Război Rece” din cauza covid-19 / Europa continuă în ritm lent revenirea la normal / În lumea musulmană, pandemia afectează sfârşitul Ramadanului

by

China îl acuză pe preşedintele american Donald Trump de faptul că o antrenează într-un nou ”Război Rece”, în contextul pandemiei covid-19, care a afectat pe de altă parte sfârşitul Ramadanului în lumea musulmană, relatează AFP.

China şi Statele Unite - care se află deja la cuţite de doi ani, din cauza războiului lor comercial - se află ”pe marginea unui nou Război Rece”, a avertizat duminică ministrul chinez de Externe Wang Yi.

https://i0.1616.ro/media/2/2701/33639/19371402/1/wang-yi-tw.png?width=540

”În afară de devastarea cauzată de noul coronavirus, un virus politic se răspândeşte în Statele Unite”, şi-a exprimat regretul şeful diplomaţiei chineze. Iar ”acest virus politic profită de orice ocazie pentru a ataca şi defăima China”.

Primii bolnavi de covid-19 au fost semnalaţi în China în decembrie. Noul coronavirus s-a răspândit ulterior în întreaga lume, contaminând cel puţin 5.362.160 şi omorând cel puţin 343.211, potrivit unui bilanţ stabilit duminică, la ora 19.00 GMT (22.00, ora României) pe baza unor surse oficiale de către AFP.

Donald Trump reproşează Beijingului faptul că a întârziat să comunice date cruciale şi că nu vrea să facă lumină cu privire la originea virusului. Washingtonul exercită presiuni în vederea deschiderii unei anchete internaţionale.

În replică, China s-a declarat ”pregătită” de o cooperare internaţională, cu condiţia să fie scutită de orice ”amestec politic” şi ”condusă de OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii)”.

IEŞIRE DIN IZOLARE TREPTATĂ

Europa - unde peste două milioane de cazuri au fost declarate iar peste 173.000 de oameni au murit - îşi continuă lenta revenire la normal, multiplicându-şi precauţiile de teama unui nou val.

Guvernul francez urmează să anunţe săptămâna viitoare viitoarele etape ale ieşirii din izolare cu privire la vacanţă şi redeschiderea barurilor şi restaurantelor.

În Grecia, o treime dintre baruri şi restaurante - cele care pot servi afară - primesc clienţi începând de luni, la mai bine de două luni după ce au fost închise. Autorităţile elene urmează să anunţe redeschiderea şcolilor primare - începând de la 1 iunie.

Regatul Unit şi-a confirmat duminică planul unei ieşiri progresive din izolare, printr-o redeschidere parţială a şcolilor începând de la 1 iunie.

Sportivii din Italia pot să se întoarcă - începând de luni - la piscine şi centre de sport.

La fel ca Italia, Spania a anunţat sâmbătă redeschiderea în curând a frontierelor şi reluarea camionatului de fotbal. Unele plaje sunt autorizate să redeschidă - începând de luni -, dar şi terasele, la Madrid şi Barcelona.

În Islanda, discotecile, barurile şi sălile de sport se redeschid - începând de luni. Restaurantele, , barurile, hotelurile, grădinile zoologice, piscinele şi saloanele de tatuare se redeschid şiîn Cehia, unde şcolile primare primesc elevi pe bază de voluntariat. Purtarea măştii mai este obligatorie doar în magazine şi în transportul public.

Majoritatea restaurantelor se redecshid - începând de luni - în Germania, dar şi anumite hoteluri din zone turistice, însă aproape toate barurile rămân închise. Contactele apropiate rămân limitate la membrii a două gospodării.

În Africa de Sud, alcoolul interzis de la începutul izolării, urmează să fie pus din nou în vânzare - începând de la 1 iunie -, ziua redeschiderii majorităţii magazinelor şi ridicării interdicţiei circulaţiei pe timpul nopţii, însă tutunul rămâne interzis.

În nord-estul ţării, societatea minieră AngloGold Ashanti a anunţat închiderea temporară a minei de aur Mponeng, unde cel puţin 164 de angajaţi au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus.

JOE, RUTH...

În Statele Unite, ţara care înregistrează cele mai multe contaminări - peste 1,64 de milioane şi cel puţin 97.087 de morţi -, steagurile se află în bernă până duminică, un omagiu adus victimelor.

Anticipând depăşirea pragului de 100.000 de morţi, cotidianul The New York Times (NYT) şi-a dedicat prima pagină memoriei a 1.000 de victime, evocând viaţa fiecăreia - ”Joe Diffie, 62 ani, Nashville, star al country music, distins cu un Grammy”, ”Ruth Skapinok, 85 ani, Roseville, California, păsările din grădină veneau să-i mănânce din mână”...

”Aceste 1.000 de persoane de aici reprezintă abia unu la sută din total. Niciuna dintre ele nu este un simplu număr”, scrie ziarul american.

La Coney Island, una dintre plajele din estul New Yorkului, numeroşi poliţişti supravegheau persoanele care se plimbau la malul apei, impunând respctarea distanţării sociale.

”Am fost închişi în casă timp de 70 de zile, zece săptămâni. Este bine să vezi oceanul”, declara Lisa Sklar, venită din comitatul Westchester, la vest de metropolă.

Statele Unite rămân cea mai afectată ţară - însă epicentrul pandemiei se află de-acum în America Latină, potrivit OMS. Mai ales în Brazilia, virusul a contaminat cel puţin 347.000 de oameni şi a ucis peste 22.000.

În ultimele 24 de ore, ţările care au înregistrat cele mai multe decese din cauza covid-19 sunt Brazilia - cu 965 de morţi, Statele Unite (951) şi Mexicul (190).

EID AL-FITR

Eid al-Fitr - una dintre cele mai importante sărbători din calendarul musulman, care marchează sfârşitul lunii de post a Ramadanului - se sărbătoreşte modest - în Arabia Saudită este în vigoare o Interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, în Irak, Siria şi Egipt rugăciunile colective sunt interzise, iar în Indonezia călătoriile sunt interzise.

Marea Moschee de la Mecca era aproape goală duminică, iar în Pakistan credincioşii, care au sfidat consemnele privind distanţarea fizică, au ieşit la piaţă pentru a-şi face cumpărăturile de Eid.

În Fâşia Gaza au fost autorizate rugăciunile colective, în pofida anunţării unui prim deces din cauza noului coronavirus sâmbătă. Însă ”Eid nu este Eid cu corona asta, oamenilor le este frică”, declara un credincios, Akram Taher.

La Ierusalim, Biserica Sfântului Mormânt, închisă de două luni, nu a fost redeschisă, aşa cum s-a anunţat, din cauza dificultării controlării credincioşilor.

Ceremoniile religioase s-au reluat sâmbătă în Franţa, a cincea ţară ca număr de morţi din cauza covid-19 (28.289). Însă autorităţile musulmane i-au îndemnat pe credincioşi să se roage de Eid ”acasă şi în familie” şi nu la moschee.