Nouriel Roubini: Urmează un deceniu de criză economică. Recesiunea va fi fără precedent
by Afrodita CicovschiUnul dintre cei mai mari economişti ai lumii, profesorul Nouriel Roubini, a declarat pentru BBC că va urma o criză adâncă, pe care întreaga omenire o va depăşi cu mare dificultate şi că vor fi domenii de activitate cu zeci de mii de angajaţi care pur şi simplu vor dispărea.
Profesorul Roubini, poreclit dr. Doom pentru previziunile sale sumbre, este cel care a anticipat criza economico-financiară din 2008.
Chiar dacă economia globală se va recupera în acest an, aceasta va fi „anemică”, a avertizat Roubini, subliniind că recesiunea ce se va instala la nivel global va fi „fără precedent”.
„În timpul crizei financiare globale producţia a avut nevoie de trei ani pentru a scădea. De data aceasta nu a durat trei ani, nici măcar trei luni. În trei săptămâni, a existat o cădere bruscă a fiecărei componente”, a spus economistul pentru BBC.
Profesorul Roubini a mai spus că recuperarea va fi în „U”, sau chiar „ceva mai aproape de un L”. O recuperare în formă de U înseamnă că economia va scădea şi îşi va reveni după o perioadă prelungită de evoluţie lentă. O recuperare în formă de L este şi mai drastică, o cădere bruscă şi o staţionare acolo o perioadă lungă de timp.
Evoluţia economică va fi urmarea pierderilor de locuri de muncă atât în ţările bogate, cât şi în cele sărace, ca urmare a blocajelor pentru combaterea virusului.
„Aceste locuri de muncă care au dispărut vor reveni doar parţial, cu salarii mai mici, fără beneficii, cu jumătate de normă”, a spus el. „Va exista şi mai multă nesiguranţă în privinţa locurilor de muncă, a veniturilor şi a salariilor."
Avertismentul lui Roubini vine în condiţiile în care numărul de cazuri de coronavirus se ridică la nivel mondial la cinci milioane, multe ţări confruntându-se cu un al doilea val de infecţii şi luptând să-şi redeschidă economiile.
„Puteţi deschide magazinele, dar întrebarea este dacă oamenii vor reveni”, spune el. „Majoritatea centrelor comerciale din China sunt încă goale. Jumătate din zboruri au dispărut. Magazinele din Germania sunt deschise, dar cine vrea să meargă la cumpărături?”
Roubini spune că Asia emergentă va înregistra o creştere mai bună decât „alte economii avansate”.
Dar va exista o separare mai mare între SUA şi China, iar multe ţări asiatice vor fi obligate să aleagă între cele două superputeri. „Fiecare dintre ei va spune restului lumii, fie sunteţi alături de noi, fie împotriva noastră”, spune economistul.