https://cmedia.romaniatv.net/image/202005/w620/alfa_58248500.jpg

Cartel ALFA acuză guvernul Orban că vrea să schimbe legea pentru a nu creşte pensiile

Sindicatul Cartel ALFA a trimis o scrisoare deschisă, adresată premierului Orban, ministrului Finanţelor Florin Cîţu şi ministrului Muncii Violeta Alexandru, în care se arată că o eventuală modificare a legii pensiilor ar trebui realizată în urma unui dialog cu partenerii sociali.

CNS Cartel ALFA, prin liderul Bogdan Hossu, mai cere guvernului eliminarea din sistemul public a diverselor mecanisme de pensii pentru unele grupuri, neacordate pe baza principiului contributivităţii, care reprezintă în realitate pensii ocupaționale, prin direcționarea lor către piloanele III și IV de pensii, respectiv pensiile ocupaționale și pensiile facultative.

"Domnule prim-mnistru, domnule ministru, doamna ministru,
Constatăm că:
fără un dialog transparent sau vreo justificare față de partenerii sociali, partidul de guvernare a lansat în mass media o campanie prin care se încearcă ne-aplicarea Legii Pensiilor, lege votată în Parlament și promulgată de Președintele Iohannis, într-un consens politic tranpartinic și fără să fie atacată ulterior la CCR;
deși Președintele României, cât și reprezentanții guvernului, în luările de cuvânt, subliniază faptul că această criză nu trebuie pusă numai pe umerii pensionarilor și a categoriilor cele mai vulnerabile ale societății;
deși politicienii, fără excepție, s-au angajat că rezolvă inechitățile din sistemul de pensii,
Guvernul se pregătește pentru modificarea cadrului legislativ existent in vederea neaplicării creșterilor prevăzute la valoarea punctului de pensie din cadrul legii pensiilor și lovirea pensionarilor, cea mai mare parte dintre acestora având pensii mizere, la limita subzistenței (pensia medie în România fiind de 1.292 lei).

Citeşte şi: Ministrul Agriculturii: "În unele judeţe, suprafeţele declarate calamitate de secetă sunt mai mari decât cele însămânţate"

Ne amintim de asemenea că guvernul liberal a plafonat creșterea pensiei minime, condamnând la sărăcie cele mai sărace categorii de pensionari, timp în care s-a prefăcut că desființează pensiile speciale, într-un joc politic cinic, pe seama cetățenilor.

O decizie de a modifica legea pensiilor trebuie să fie rezultatul unei dezbateri publice, a unei justificări serioase, dar si o analiza de ansamblu a sistemului de pensii care să cuprindă în mod obligatoriu modificări la întregul sistem de pensii, care să corecteze deciziile populiste și orientate către interese de grup din perioadele precedente:
Exemplificăm prin faptul că legea inițială prevedea că orice persoană care are un venit de minim trei salarii minime pe an era obligată să contribuie la sistemul public de pensii. Această regulă nu se mai aplică în prezent. Intregi categorii de persoane (avocați, notari, lucrători independenți etc), aproximativ un milion de cetățeni, unii dintre aceștia obținând venituri mult mai mari, nu plătesc contribuții în sistemul public de pensii.
Pentru a fi un sistem de pensii public sustenabil trebuie eliminate din sistemul public diversele mecanisme de pensii pentru diverse grupuri, ne-acordate pe bază de contributivitate, care reprezintă în realitate pensii ocupaționale, prin direcționarea lor către piloanele III și IV de pensii, respectiv pensiile ocupaționale și pensiile facultative. La pilonul I si II, care este public și universal, trebuie să contribuie toată lumea și să beneficieze toată lumea după aceeași regulă;
Trebuie reglementate pensiile de serviciu în așa fel încât să se elimine situația aberantă ca pensia să fie mai mare decât venitul salarial;
Trebuie finalizată și îmbunătățită legislația care guvernează Pilonul II de pensii administrat privat. După 12 ani de la debutul sistemului, nu avem încă reglementat modul în care se vor calcula pensiile din acest sistem, cum și de către cine vor fi acordate. Deoarece funcția socială a pilonului II, ca mecanism de protecție, este prioritară față de cea de businees, și având în vedere că Pilonul II este o obligație, nu opțiune, este nevoie de garantarea prin lege a siguranței sistemului, prin impunerea unor randamente minime, care să depășească rata inflației.
În aceste condiții de criză sanitară, transformată în criză economică și socială, a lovi în categoriile cele mai sărace, pâstrând și întărind privilegiile privilegiaților este un gest politic cinic și sinucigaș, care va afunda clasa politică, odată cu întreaga societate.

Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA" vă solicită să convocați Consiliul Național Tripartit de Dialog Social pentru a iniția un dialog cu partenerii sociali, care să permită o analiză profundă, sub toate aspectele, a sistemului de pensii din România (Pilonii I, II, III și IV), transpusă ulterior în propuneri de modificare, pe baza cărora să poată fi construit un consens politic pentru adoptare.

Cu stimă,

Bogdan Iuliu Hossu
Președinte CNS Cartel ALFA", se arată în scrisoarea trimisă luni către membrii guvernului.

Citeşte şi: Ministerul de Finanţe anunţă cu cât a scăzut economia României în timpul pandemiei de coronavirus

Loading...