https://tb.ziareromania.ro/A-fost-aprobat-calendarul-Bacalaureatului--Inscrierile-incep-in-3-iunie--examenele-in-22-iunie/8c9b6562dd380d7f51/327/0/1/70/A-fost-aprobat-calendarul-Bacalaureatului--Inscrierile-incep-in-3-iunie--examenele-in-22-iunie.jpg
document.getElementById('caption_news_image').innerHTML = 'Foto: Arhiva Ziare.com';

A fost aprobat calendarul Bacalaureatului: Inscrierile incep in 3 iunie, examenele in 22 iunie

Inscrierile la Bacalaureat incep in 3 iunie, din 22 iunie au loc examenele scrise, iar in 30 iunie este programata afisarea rezultatelor, conform calendarului aprobat de ministrul Educatiei si anuntat luni.

De asemenea, distanta intre elevi in salile de examen va fi de cel putin 2 metri. Elevii care se afla in izolare sau cei confirmati pozitiv cu noul coronavirus, dar si cei care au diferite afectiuni cronice sau cei care prezinta un risc crescut de infectie/de a dezvolta complicatii asociate infectiei Sars-CoV-2 vor sustine examenul conform unei proceduri speciale, elaborate de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii si Ministerul Sanatatii.

"Monica Anisie, ministrul Educatiei si Cercetarii, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare si desfasurare a examenului national de Bacalaureat - 2020. Documentul urmeaza sa fie publicat in Monitorul Oficial.

Astfel, potrivit noului ordin, in contextul epidemiologic actual, se considera centru de examen unitatea de invatamant la care s-au inscris cel putin 30 de candidati proveniti din seria curenta si/sau din seriile anterioare.

Conditiile care trebuie indeplinite pentru a fi centru de examen sunt urmatoarele: organizarea salilor de examen sa se realizeze, astfel incat in fiecare sala, candidatii sa fie repartizati la o distanta de minimum 2 metri unul fata de celalalt stanga/dreapta - fata/spate; salile de examen si salile in care isi desfasoara activitatea comisia din centrul respectiv se afla, de regula, in aceeasi cladire; salile detin sisteme de supraveghere audio-video", anunta un comunicat transmis luni, cu cateva ore inainte ca in Camera Deputatilor sa fie dezbatuta motiunea simpla impotriva ministrului Educatiei in care i se reproseaza, printre altele, inclusiv faptul ca inca nu se stie cum se va desfasura bacalaureatul in acest an.

Pana la data de 8 iunie 2020, Comisia judeteana de bacalaureat/a municipiului Bucuresti va nominaliza centrele de examen dintre unitatile de invatamant care indeplinesc aceste conditii si centrele zonale de evaluare, precum si unitatile de invatamant arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizeaza pentru minimum 500 de candidati si maximum 1.000 de candidati.

"Elevii care se afla in izolare sau cei confirmati pozitiv cu noul coronavirus, dar si cei care au diferite afectiuni cronice sau cei care prezinta un risc crescut de infectie/de a dezvolta complicatii asociate infectiei Sars-CoV-2 vor sustine probele pentru examenul national de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii si Ministerul Sanatatii", precizeaza ministerul.

Echivalarea si recunoasterea competentelor lingvistice si digitale se vor realiza in perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul National de Politici si Evaluare in Educatie si aprobate prin ordin de ministru.

Pentru examenul national de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurata, pentru fiecare sala de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile judetene de bacalaureat/a municipiului Bucuresti, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de contestatii au obligatia aplicarii intocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securitatii igienico-sanitare a elevilor si a intregului personal implicat in desfasurarea examenului national de Bacalaureat.

CALENDARUL examenului national de bacalaureat:

3-10 iunie 2020 - Inscrierea candidatilor

11-17 iunie 2020 - Echivalarea si recunoasterea competentelor lingvistice si digitale

22 iunie 2020 - Limba si literatura romana - proba E a) - proba scrisa

23 iunie 2020 - Limba si literatura materna - proba E b) - proba scrisa

24 iunie 2020 - Proba obligatorie a profilului - proba E c) - proba scrisa

25 iunie 2020 - Proba la alegere a profilului si a specializarii - proba E d) - proba scrisa

30 iunie 2020 - Afisarea rezultatelor la probele scrise - pana la ora 12:00

30 iunie 2020 - Depunerea contestatiilor in intervalul orar 16:00 - 20:00

1 iulie 2020 - Depunerea contestatiilor in intervalul orar 8:00 - 12:00

1-4 iulie 2020 - Rezolvarea contestatiilor

5 iulie 2020 - Afisarea rezultatelor finale