Deputat USR despre măsurarea temperaturii în magazin: Unele discuţii sunt hilare
Deputatul USR Stelian Ion spune că, prin Constituţie, este permisă restrângerea unor drepturi, dacă acest lucru este pe o perioadă limitată de timp şi e justificat pentru a proteja sănătatea publică. Ion a afirmat, la RFI, că unele discuţii sunt „hilare”.
by Laura BuciuDeputatul USR Stelian Ion a spus la RFI că în spaţiul public s-a conturat un trend care se opune măştilor obligatorii şi luării temperaturii la intrarea în magazine şi instituţii ale statului.
Stelian Ion spune că trebuie făcută diferenţa „între susţinerile politicienilor, care se bazează, mai ales cei din PSD, am observat că au prins această manie de a se sui pe nişte subiecte care devin controversate şi de a se folosi de temerile şi de fricile oamenilor. Deci vreau să facem diferenţa între declaraţiile politicienilor, care se suie pe aceste temeri, cu mai multă sau mai puţină inteligenţă, cum spre exemplu a făcut deputatul Cătălin Rădulescu deunăzi şi temerile legitime ale oamenilor, pentru că în momentul în care ţi se restrâng drepturi şi libertăţi şi acum se restrâng anumite drepturi şi libertăţi, oamenii au posibilitatea şi trebuie să aibă dreptul să îşi exprime opinia şi chiar să considere să protesteze”.
ULTIMELE ȘTIRI
- Silviu Predoiu: Prin măsuri arbitrare, unii lideri politici ai momentului s-au folosit de pretextul crizei pentru a-şi consolida puterea
- Vremea. Prognoza METEO ANM pentru următoarele două săptămâni: ce surprize aduce finalul de lună
- Coronavirus în România LIVE UPDATE 25 mai. Numărul morţilor a ajuns la 1.197. Bilanţ actualizat: 213 de noi cazuri de infecţii în ultimele 24 de ore
Mai multe subiecte: Trebuie să repornim businessul Jurnal de carantină
Deputatul USR atrage atenţia că epidemia nu a trecut.
„Acum, ne aflăm în plină pandemie, nu a trecut pericolul, ne aflăm într-o stare de alertă. Autorităţile s-au bazat pe nişte studii şi pe nişte informaţii medicale, au propus nişte măsuri, măsurile acestea sunt restrictive de drepturi, dar şi Constituţia noastră permite restrângerea exerciţiului unor drepturi, dacă această restrângere este pe o perioadă limitată de timp şi este justificată de data aceasta pentru a proteja sănătatea publică”.
Deputatul USR consideră că „purtarea măştii e o chestie nesuferită, mai nesuferită decât luarea temperaturii la intrarea în magazin sau în instituţii, dar s-a spus, s-a documentat că măsura asta este o măsură bună, pentru a limita gradul de contagiozitate al acestui virus. Deci eu cred că trebuie să acceptăm această măsură pe o perioadă limitată de timp”.
În opinia sa, „chestiunea cu măsurarea temperaturii, dincolo de discuţiile astea hilare, se ridică alte probleme aici, nu de faptul că îţi sunt furate datele personale, aşa cum spun unii sau că ţi se afectează sănătatea. Dimpotrivă, nu ţi se iau datele personale, nu eşti trecut pe niciun tabel şi în nicio bază de date, deci nu îţi sunt afectate drepturile legate de protecţia datelor cu caracter personal”, a mai spus deputatul USR.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Taguri: usr, deputat, temperatură, stelian ion