PUBLIKA.MD

Se caută asistenţi medicali, dar şi infermiere, care să lucreze în secțiile cu profil COVID-19 de la Spitalul Republican

by

Se caută mâini de ajutor pentru eroii din prima linie. În această perioadă dificilă este nevoie de mai mulţi asistenţi medicali, dar şi infermieri pentru secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Republican "Timofei Moşneaga", acolo unde se tratează zeci de pacienţi bolnavi de COVID-19, în starea cea mai gravă.

Acolo muncesc în jur de 90 de asistente medicale şi zece medici, care însă fac faţă cu greu situaţiei, având în vedere ritmul accelerat care se menţine deja de trei luni. În aceste condiţii, administraţia instituţiei caută forţe proaspete. Doar pentru cele cinci secţii cu profil COVID este nevoie de cel puţin 15 asistenţi medicali şi în jur de 20 de infermieri.

"Este clar că personalul e la limită, este clar că s-a epuizat şi fizic, şi moral. Dacă am putea angaja măcar 15 asistenţi medicali de la colegiu sau universitate, asta ne-ar acoperi acel deficit, care-l avem în perioada asta critică. V-o spun tare sincer, cei care lucrează acum sunt pur şi simplu surminaţi, eu aş vrea să-i ajutăm, prin angajarea personalului nou", a menționat Alexandru Botezatu, şeful Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul SCR. 

De altfel, criză de asistenţi medicali este în tot spitalul, aşa că se caută peste 150 de cadre. Astfel, administraţia spitalului vine cu un îndemn către studenţii şi rezidenţii de la medicină.

"La noi a mai fost apel la Spitalul pentru copii, acolo au mers şapte studenţi şi s-au angajat, patru ca asistenţi medicali şi trei ca infermieri. Am primit apel şi de la ANSP, acolo s-au dus şapte voluntari la linia verde. După care la Centrul de triere s-au dus 25 de voluntari, dintre care cinci au rămas şi s-au angajat ca asistenţi medicali", a precizat Gheorghe Buruiană, preşedintele Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină.

Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină numără peste trei mii de membri.