https://media.hotnews.ro/media_server1/image-2020-05-25-24015502-41-evolutia-economica-prognozata-trimestre.jpg
Evolutia economica prognozata pe trimestreFoto: MFP

Ministerul Finanțelor: Scădere economică de peste 14%, în cel de-al doilea trimestru

by

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a tot avansat ideea de revenire a economiei în forma literei V. Acest grafic a mai fost prezentat într-o conferință de presă de ministru, în urmă cu circa trei săptămâni. Acum se află și în programul de convergență publicat de Ministerul Finanțelor.

„Se estimează o reducere severă a activității economiei în trimestrul al-II-lea (-14,4%), profilul trimestrial evidențiind o evoluție preponderent în formă de "V", dar fără a reveni la situația din scenariul de iarnă (absența coronavirusului), cu o recuperare propriu-zisă în trimestrul IV”, se arată în document.

Scenariul se bazează pe un impact economic negativ limitat în timp, în jur de 4 luni (martie-iunie), urmând o extindere parțială în iulie-septembrie, plecând de la experiența Chinei care dă semne de revenire după 4 luni.

„Impactul probabil asupra industriei prelucrătoare în cele 3 luni maxim afectate (martie-mai) va fi o reducere de circa 18% față de perioada corespunzătoare din 2019, cu un declin mai accentuat, peste 35%, la fabricarea produselor textile și articolelor de îmbrăcăminte, pielărie și industria auto”, menționează sursa citată.

• În perioada de vârf a pandemiei, serviciile vor avea o contribuție negativă de 9,3 puncte procentuale la dinamica PIB-ului, fiind urmate de industrie (-3,9 puncte procentuale).

• Serviciile vor fi afectate în special pe segmentele de tranzacții imobiliare, hoteluri și restaurante, activități recreative, transporturi, servicii de întreținere.


„Condițiile macroeconomice favorabile vor acționa în continuare, în special din trimestrul al III-lea, luând în considerare faptul că piețele externe nu se vor pierde, iar economia are capacitatea potențială de revenire prin măsurile guvernamentale de conservare a veniturilor și măsurile de repornire (creditarea avantajoasă a IMM-urilor), astfel încât factorii reversibili vor prevala celor ireversibili”, menționează sursa citată.

Graficul a mai fost prezentat de Ministrul Finanțelor și într-o conferință de presă. Vezi de la minutul 17:28.