Focarul de coronavirus de la fabrica de îngheţată din Sebeş: încă 20 de persoane au fost testate pozitiv. DSP a realizat peste 400 de teste individuale
by Dorin ŢimoneaFocarul de coronavirus descoperit la fabrica de îngheţată din Sebeş se extinde. Încă 20 de persoane, angajaţi şi membri ai familiilor acestora, au fost testaţi pozitiv în ultimele 24 de ore.
Potrivit DSP DSP Alba, au fost identificate până acum 47 de persoane pozitive (27 în data 24 mai şi 20 în data de 25 mai), fiind vorba despre angajaţi şi membri ai familiilor acestora. Formele de boală sunt uşoare şi medii, o parte dintre ei fiind simptomatici. Focarul a fost descoperit la societatea Alpin57 Lux SRL, al doilea mare producător de îngheţată din România. Din cele 20 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore, 14 sunt angajaţi ai societăţii.
Testările continuă şi azi, aceasta fiind cea mai complexă anchetă epidemiologică derulată de specialiştii DSP Alba de la începutul pandemiei şi până acum, întrucât include zeci de persoane cu legătură epidemiologică între ele. În cadrul anchetei au fost realizate până în prezent peste 400 de teste prin metoda individuală, DSP Alba intervenind în week-end cu circa 8 echipe totalizând peste 20 de angajaţi, la care se adaugă şi cei din laborator – în jur de 10 oameni.
Cazurile pozitive depistate în cadrul acestei anchete epidemiologice sunt din mai multe localităţi din judeţ iar la această oră nu se pune problema carantinării nici uneia dintre ele. Toate persoanele depistate pozitiv vor fi internate în unităţi specializate din judeţul Alba, pentru supraveghere şi tratament.
”Depistarea din timp a cazurilor pozitive şi izolarea acestora reprezintă paşi siguri în vederea stingerii grabnice a focarului, precum şi pentru scăderea de la o zi la alta a numărului persoanelor infectate. Asigurăm populaţia judeţului că DSP Alba a intervenit prompt şi a luat toate măsurile care se impun. De asemenea, DSP Alba doreşte să reamintească faptul că virusul nu se transmite prin intermediul alimentelor însă o igienă necorespunzătoare şi nerepectarea măsurilor de distanţare socială pot duce la răspândirea lui. De asemenea, rugăm populaţia să nu se panicheze şi să se informeze numai din surse autorizate”, spune Alexandru Sinea, director executiv DSP Alba.
În total, în Alba, au fost depistaţi pozitiv până luni, 25 mai, un număr de 345 de persoane, dintre care 236 de cazuri sunt vindecate, iar 19 persoane au decedat. Duminică, în Alba au fost prelucrate 377 de teste (272 la DSP şi 105 la SJU). Numărul total de teste - 16.922.