Medicul Fiodor Bargan, care a pierdut lupta pentru viață, a lansat anterior un avertisment legat de Covid-19
by Jurnal.mdMedicul infecționist, Fiodor Bargan, originar din satul Congaz, a pierdut azi lupta pentru viață, fiind infectat cu noul coronavirus. La începutul epidemiei medicul avertiza populația despre pericolele legate de Covid-19
Medicul, angajat al secției consultative, de la spitalul raional din Comrat și-a pierdut viața, la vârsta de 45 de ani. Fiodor Bargan avertiza populația în luna martie, curent, că sistemul de sănătate din RM nu ar putea face față unui flux mare de pacienți.
„Moldova înregistrează sute de pacienți infectați cu noul coronavirus. Sistemul nostru medical cu greu face față fluxului de bolnavi. Evenimentele tragice din Italia însă nu trebuie să se repete în RM, de aceea vă rugăm mult să respectați carantina, stați acasă, ca să nu ne întâlnim în saloanele spitalelor. Vă dorim răbdare și sănătate”, susține medicul în unul din ultimele sale înregistrări video, lansate pe 30 martie de serviciul de presă al bașcanului Găgăuziei.