Adrian Oros anunţă luni măsurile privind relansarea economică în agricultură
by DPMinistrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, va susţine luni de la ora 11 o conferinţă de presă, la sediul instituţiei, una dintre teme fiind măsurile de relansare economică în agricultură. De asemenea, Oros va prezenta şi modificările legislative privind afişarea originii produselor româneşti. Conferința va fi transmisă live pe pagina de Facebook a instituției.
Într-o conferinţă de presă susţinută duminică la Cluj-Napoca, ministrul Agriculturii a declarat că România se confruntă cu o secetă cum nu a mai fost de 50-60 de ani, iar suprafeţele afectate depăşesc până în prezent 1,4 milioane hectare.
"E o secetă extremă şi puternică, ce s-a instalat în această parte a Europei, nu numai în România, care se suprapune acestei crize a evoluţiei pandemiei COVID. (...) Secetă ca anul acesta, spun specialiştii, n-a fost de 50-60 de ani", a afirmat Adrian Oros, citat de Agerpres. El a mai spus că vrea să-i obişnuiască pe fermieri să îşi asigure culturile.