Pisoiul cu două fețe, născut la o fermă din Oregon, a murit
by Jurnal.mdPisoiul născut cu două fețe, care a impresionat o lume întreagă, a murit la aproape patru zile de la naștere. Adorabilul pisoi, născut pe 20 mai într-o fermă din Oregon, avea patru ochi și două guri și a fost numit „Biscuiți și Sirop” de familia care se hotărâse să îl păstreze, relatează CNN.
„Vă mulțumim tuturor celor care ați fost atât de amabili, ne-am rugat și ne-am dorit tot ce este mai bun pentru „Biscuiți și Sirop”. Mulți dintre voi ați arătat că vă pasă și ați vrut să îi urmăriți progresul, iar unii au spus lucruri foarte frumoase pentru noi și despre noi. Nu vom uita niciodată bunătatea voastră”, a scris familia King, pe Facebook.
Pisicile cu două fețe sunt cunoscute sub numele de pisici „Janus”, numite după zeul roman Janus, care avea două fețe, una privind în trecut și cealaltă spre viitor. Deși acești pisoi rari nu supraviețuiesc de obicei mai mult de o zi, o pisică cu două fețe, numită Frank și Louie, a sfidat șansele și a trăit 15 ani și a intrat chiar și în Cartea Recordurilor.
Pentru a avea grijă de pisoi, familia King a trebuit să preia o mare parte din îndatoririle de mamă ale pisicii Keenly, printre care hrăniri regulate și menținerea lui caldă, scrie digi24.ro.