SURSE Expertiza tehnică din dosarul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu arată că mașina fostului ministru ar fi intrat pe contrasens. Ancheta va fi gata în maximum două luni
by Ana PopescuExpertiza tehnică din dosarul fostului ministru de Finanțe Daniel Chițoiu a fost finalizată săptămâna trecută și arată că mașina condusă de acesta ar fi intrat pe contrasens și ar fi provocat accidentul în urma căruia două persoane au murit și o a treia a fost rănită, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. Rezultatele expertizei i-au fost aduse la cunoștință fostului demnitar și i s-a oferit posibilitatea de o formula obiecțiuni, pe care, însă, până acum nu le-a pus la dispoziția procurorilor de la Parchetul Tribunalului Argeș, care coordonează ancheta, conform surselor.
În dosar se mai așteaptă rezultatul expertizei medicale realizate față de supraviețuitoarea accidentului, prin care anchetatorii vor să vadă rănile suferite și câte zile de îngrijiri medicale au fost necesare în cazul său. De asemenea, un alt pas pe care trebuie să îl facă procurorii este să îi schimbe lui Chițoiu calitatea din suspect în inculpat și să trimită rechizitoriul în instanță. Până în această fază a investigației, Daniel Chițoiu s-a prevalat de dreptul la tăcere, au mai spus sursele G4Media.ro.
În ceea ce privește extinderea anchetei cu acuzația de favorizarea făpuitorului, vizând internarea la ATI după accidentul mortal, au fost cerute și analizate mai multe documente, fără să fie pusă sub învinuire vreo persoană, și, cel mai probabil, partea aceasta din investigație va fi clasată, au declarat aceleași surse.
Pe 26 decembrie, Daniel Chițoiu a fost implicat într-un accident pe DN 7, în județul Argeș, soldat cu doi morți. În mașina în care au murit cele două persoane se mai afla pe bancheta din spate o a treia persoană.
Sursa foto: G4Media.ro