Cutremur puternic în Noua Zeelandă în timp ce premierul era în direct la televiziune VIDEO
Un seism cu magnitudinea de 5,6 grade pe scara Richter a zguduit luni dimineaţa insula de nord a Noii Zeelande, fără ca premierul Jacinda Ardern, care acorda un interviu în direct la televiziune, să-şi piardă calmul, informează AFP.
Cutremurul s-a produs cu puţin timp înainte de ora locală 08:00 (20:00 GMT duminică), la o adâncime de 52 de kilometri în largul oraşului Levin, situat la circa 90 de kilometri la nord de Wellington.
Potrivit serviciului neozeelandez de supraveghere seismică GeoNet, cutremurul a avut în jur de 40 de replici. Echipele de salvare şi poliţia au anunţat că deocamdată nu au fost anunţate victime omeneşti şi nici pierderi materiale. Nu există nici alertă de tsunami.
Cutremurul a fost resimţit până în Wellington, unde şefa guvernului era intervievată în cadrul unei emisiuni matinale dintr-o clădire a parlamentului concepută să atenueze forţele seismice prin oscilaţii la nivelul fundaţiei.
"Tocmai are loc un cutremur aici", i-a spus Jacinda Ardern prezentatorului emisiunii care se afla la Auckland, mult mai în nordul insulei, uitându-se în jurul său. Apoi, surâzătoare, ea şi-a recăpătat deplina siguranţă şi a continuat interviul.
Arhipelagul se află la limita dintre plăcile tectonice dintre Australia şi Pacific, zonă ce face parte din "centura de foc" a Pacificului, unde sunt înregistrate până la 15.000 de seisme în fiecare an. Însă numai între 100 şi 150 de seisme sunt destul de puternice pentru a fi resimţite.
Oraşul neozeelandez Christchurch încă se reface după un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade produs în 2011 şi în care şi-au pierdut viaţa 185 de persoane.
În 2016, un seism cu magnitudinea de 7,8 grade de Richter a lovit oraşul Kaikoura din Insula de Sud a Noii Zeelande, ucigând două persoane şi provocând pagube de miliarde de dolari, inclusiv în capitala Wellington.
Citeşte şi: Explozie în Somalia în timpul unei sărbători religioase. Mai mulţi oameni au fost UCIŞI
Loading...