Cutremur în Noua Zeelandă. Reacţia premierului, surprinsă în timp ce dădea un interviu pentru o televiziune
Prim-ministrul din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, a fost surprinsă de cutremurul de 5,6 grade pe scara Richter, în timp ce dădea un interviu în direct la o televiziune. Premierul şi-a păstrat calmul şi a continuat să vorbească deşi pe imagini se vedea cum totul se mişca în jurul ei.
by Anamaria CadisÎn timp ce vorbea la televiziunea neozeelandeză, Newshub, Arden s-a întrerupt pentru a spune că sunt martorii unui cutremur.
"Tocmai avem un cutremur aici, o scuturătură decentă. De aceea vezi că lucrurile se mişcă în spatele meu", a spus ea, în timp ce se uita la tavan şi apoi în jurul ei.
ULTIMELE ȘTIRI
- Coronavirus în România LIVE UPDATE 25 mai. Bilanţ actualizat: 213 de noi cazuri de infecţii în ultimele 24 de ore
- Nemulţumiţi în PSD. „A devenit o penibilă anexă a PNL şi Iohannis”. Ce nume ar fi interzise de noua conducere a partidului
- Calendarul oficial al examenului de Bacalaureat 2020 a fost publicat. Care sunt normele pentru siguranţa elevilor
Mai multe subiecte: Trebuie să repornim businessul Jurnal de carantină
Premierul şi-a continuat interviul şi i-a spus gazdei emisiunii că seismul s-a oprit. „Suntem bine Ryan. Nu stau sub niciun candelabru şi se pare că structura clădirii este solidă”, a spus Arden care se afla în Parlament în momentul cutremurului.
Noua Zeelandă se află în zona Cercului de foc al Pacificului şi insulele sale sunt frecvent lovite de cutremure.
Cutremurul cu magnitudinea de 5,6 s-a produs în largul oceanului, la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Wellington.
Seismul s-a produs în jurul orei locale 8 şi a fost resimţit de mii de neozeelandezi care se pregăteau să înceapă munca.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Taguri: cutremur, noua zeelanda, premier