Autorităţile germane încearcă să identifice persoanele care au participat la o slujbă religioasă în Frankfurt, la care s-a răspândit COVID-19
by Anca DumitrescuAutorităţile germane încearcă să identifice toate persoanele care au participat în această lună la o slujbă religioasă în Frankfurt, în urma căreia peste 107 persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronvirus, transmite Reuters.
Bisericile din landul Hesse, unde se află oraşul Frankfurt, au putut să oficieze slujbe de la 1 mai, în urma relaxării restricţiilor impuse pentru limitarea extinderii coronavirusului, cu condiţia de a respecta măsurile de distanţare socială şi de igienă.
”Această situaţie arată cât de important este ca toţi să rămânem în alertă şi să evităm să devenim neglijenţi, în special acum, în timpul restricţiilor. Virusul este încă acolo şi se va răspândi”, a declarat ministrul Sănătăţi al statului Hesse, Kai Klose.
Acesta a spus că autorităţile au sperat că identificarea persoanelor care au participat la slujba de la o biserică baptistă pe 10 mai ar putea preveni infectarea altor oameni.
Nu este clar dacă toţi cei 107 de oameni confirmaţi cu coronavirus au participat la slujbă sau dacă între aceştia se află şi oameni care ua fost infectaţi de cei care au fost la biserică.
Numărul cazurilor de coronavirus confirmate în Germania a crescut la 178,281, potrivit datelor publicate duminică de Robert Koch Institute (RKI), Numărul deceselor a crescut cu 31, la 8.247.