Explicația ȘTIINȚIFICĂ dată de un psiholog: De ce bărbații NU VOR să poarte mască de protecție
by Loredana CodruțPsihologul Keren Rosner a explicat motivul pentru care „foarte mulţi bărbaţi nu vor să poarte mască de protecţie“.
Gestul lor nu e legat de o înverşunare împotriva legii, ci ţine de „masculinitatea lor“, spune psihologul, citat de Mediafax. „Am observat că sunt foarte mulţi bărbaţi, în special bărbaţi tineri care refuză să poarte masca pentru că le afectează imaginea de sine, masculinitatea lor, imaginea şi impactul pe care îl au în ochii celorlalţi. Au impresia că arată caraghios cu masca, plus că a purta mască înseamnă că sunt submisivi, interpretarea lor este că au acceptat slăbiciunea şi vulnerabilitatea, şi teama că s-ar putea îmbolnăvi“, a explicat Keren Rosner. Acest sentiment vine în contradicţie cu imaginea unui bărbat puternic, curajos, care înfruntă orice pericol, mai spune psihologul. „Dacă cineva nu face acest lucru de ce aş face eu, arăt că sunt slab în comparaţie cu celălalt, bărbaţii intră în competiţie foarte uşor unul cu celălalt, este un comportament de cine este mai bun, cine arată mai bine, şi cine dovedeşte că are putere, încredere, curaj.“