Simbol de pe Poarta Sărutului a lui Brâncuşi, descoperit pe o statuie veche de peste 1.000 de ani din Insula Paştelui
by Alin IonSimbolul sărutului care apare în capodoperele marelui sculptor român Constantin Brâncuşi, inclusiv pe Poarta Sărutului de la Târgu Jiu, a fost descoperit de arheologi pe o misterioasă statuie de pe Insula Paştelui.
Statuile aveau o parte care se afla îngropată în pământ, despre care nu se ştia nimic până în urmă cu câţiva ani. Istoricul Andrei Popete Pătraşcu a constatat, observând statuile, că pe una dintre acestea apare simbolul sărutului brâncuşian: „În urmă cu doar câţiva ani, arheologii au descoperit că misterioasele statui de pe Insula Paştelui (Rapa Nui), din Oceanul Pacific, nu au numai capete, aşa cum s-a crezut secole la rând, ci şi corpuri imense îngropate în pământ.
De atunci şi până astăzi au fost scoase la lumină corpurile a câtorva zeci, din cele peste 800, de statui care măsoară şi 7-8 metri înălţime. Conform revistei Historia, cea mai înaltă dintre statuile dezgropate de cercetători măsoară 9 metri şi cântăreşte 82 de tone. Alta, rămasă neterminată, ar fi măsurat 21 de metri, cântărind 270 de tone.
Urmărind de-a lungul timpului acest subiect, mi-a atras atenţia de curând un detaliu surprinzător: Pe una dintre statuile vechi de peste 1000 de ani, dezgropate de cercetători pe Insula Paştelui, se poate vedea clar simbolul Sărutului sculptat de Brâncuşi pe celebra sa lucrare de la Tâgu-Jiu“.
„Cod cunoscut de vechile popoare“
Istoricul susţine că este posibil ca marele sculptor să fi fos un cunoscător al artei vechilor popoare: „Enigmaticul simbol al sculptorului gorjean pare să amintească de un cod cunoscut de vechile popoare. Să fi fost Brâncuşi iniţiat în cunoaşterea acestor coduri, reamintindu-ne că şi simbolul Coloanei Infinitului are o vechime de aproximativ 3.200 de ani, mărgele romboidale din aur fiind descoperite într-un tezaur, pe teritoriul României, în anul 1980, la Hinova?“